Majoritatea românilor din R. Moldova l-au votat pe Klaus Iohannis. Cât a luat candidatul PNL
La alegerile prezidențiale din 10 noiembrie, trei din patru români din Republica Moldova l-au votat pe actualul președinte al României, Klaus Iohannis. Potrivit rezultatelor provizorii publicate de Biroul Electoral Central de la București, candidatul Partidului Național Liberal a luat aproape 77% din numărul total de voturi exprimate în țara noastră.

Pe locul al doilea printre preferințele românilor care au votat în Republica Moldova este candidatul Partidului Mișcarea Populară, Theodor Paleologu, cu puțin peste 9%, fiind urmat de Ilie-Dan Barna, susținut de Alianța USR-PLUS, cu aproape 8%.
În Republica Moldova au votat în jur de 43.300 de cetățeni români.
În România, Klaus Iohannis a luat 36,65% din voturi, iar candidata Partidului Social Democrat, Viorica Dăncilă – 23,79%. Cei doi ar urma să se dueleze în al doilea tur de scrutin, care va avea loc în zilele de 22, 23 și 24 noiembrie.