Circa 900 de pachete de țigări, în bagajele cetățenilor străini. Trei persoane, reținute pe Aeroportul Internațional Chișinău

Circa 900 de pachete de țigări, în bagajele cetățenilor străini. Trei persoane, reținute pe Aeroportul Internațional Chișinău

Trei cetățeni străini au fost reținuți duminică, 10 noiembrie, pe Aeroportul Internațional Chișinău, în timp ce încercau să scoată din țară, în mod ilicit sute de pachete de țigări. În cele trei cazuri figurează doi cetățeni ai Marii Britanii și un cetățean al Israelului. 

Bărbații cu vârstele cuprinse între 40 și 51 de ani au fost reținuți de polițiștii de frontieră pe Aeroportul Chișinău, pe sensul de ieșire din țară. Doi dintre aceștia, intenționau să ajungă în Londra, iar unul - în Tel Aviv.

În bagajele celor trei cetățeni străini, oamenii legii au depistat circa 900 de pachete de țigări, de diferite mărci, ce urmau să ajungă în orașele menționate.

În prezent, cazurile sunt gestionate de către instituția vamală din cadrul Aeroport Internațional Chișinău.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.