Valeriu Lazăr: Scopul nostru e să ajutăm agenții economici să se conecteze la piața UE

Valeriu Lazăr: Scopul nostru e să ajutăm agenții economici să se conecteze la piața UE

Astăzi a fost lansată oficial în incinta cea de-a doua etapă a Proiectului „Acordul de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător. Informarea și consolidarea capacităților agenților economici”. Proiectul are ca scop oferirea de cunoștințe, asistență și contacte necesare agenților economici pentru a pătrunde pe piețele din Uniunea Europeană.

„În jumătate de an de la intrarea în vigoare a Acordului de Comerţ Liber Aprofundat şi Comprehensiv (DCFTA), exporturile spre UE au crescut semnificativ pe unele categorii de mărfuri, însă mai este de muncit pentru a fi competitivi pe piața europeană și pe cea locală, în noile condiții geo-economice. Astfel, am structurat Proiectul reieșind din necesitățile operatorilor economicii, care au nevoie de informații și cunoștințe practice privind accesul pe piața comunitară, certificarea producției și alte câteva componente din „ecuația” competitivității, astfel încât să beneficieze de oportunitățile deschise de DCFTA”, a declarat Președintele Camerei de Comerț și Industrie (CCI(, Valeriu Lazăr.

Proiectul se va focusa pe industria de procesare în domeniul agroalimentar și industria textilă și este constituit din mai multe componente de informare a operatorilor economici prin intermediul a 20 de seminare regionale cu tematici relevante implementării DCFTA, printre care: reguli de acces pe piața UE, tehnici de negocieri, aspecte de contractare internațională, tehnici de marketing, condițiile de obținere a certificatelor internaționale, și suportul în găsire de parteneri pe piața UE; vizite de studiu în Italia, inclusiv la Expoziția Mondială de la Milano, și cele trei țări baltice, însoțite de forumuri de afaceri bilaterale; componenta de comunicare.

„Anul trecut am fost martorii semnării Acordului de Asociere și a DCFTA, ca parte a acestuia. Acum a venit momentul, pentru Guvern dar și pentru sectorul privat, de a implementa reforme cruciale, care ar asigura competitivitatea Republicii Moldova pe piețele internaționale. Pentru a beneficia din plin de DCFTA, businessul are nevoie de informație privind cerințele impuse de noul regim de comerț, ceea ce va fi scopul principal al campaniei susținute de Suedia”, a spus Ambasadoarea Suediei în Republica Moldova, Ingrid Tersman.

„Acest proiect are un aspect practic pentru operatorii economici și va oferi sectorului privat cunoștințele, aptitudinile și contactele de care au nevoie. În cea de-a doua fază am avut grijă să adaptăm și să racordăm elementele acestui proiect la ceea ce-și dorește sectorul privat. În următorii trei ani trebuie să ajutăm sectorul privat să se conecteze la piața europeană, iar agenții economici să cunoască legislația și practicile europene și să fie competitivi pe piața Europeană, afirmă a declarat Președintele CCI, Valeriu Lazăr.

În cadrul primei etape a Proiectului „Acordul de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător. Informarea și consolidarea capacităților agenților economici”, 669 de operatori economici au beneficiat de instruiri specializate în cadrul a 27 seminare; au fost create trei Comitete sectoriale: în Agricultură, Industrie și Servicii; instituite două linii fierbinți în cadrul CCI și EBA; efectuate patru vizite axate pe identificare de parteneri și instruire în domeniul regulilor de acces a fructelor si legumelor în stare proaspătă și procesate pe piața UE. Astfel au fost efectuate deplasări în Olanda și Belgia și doua vizite in România. Beneficiari ai primei etape a Proiectului au fost operatori economici din sectorul agricol.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.