Actrița Diana Decuseară, despre spectacolul „Copiii Foametei”: La început, mereu mă podideau lacrimile când rosteam textul. Și acum stau cu nodul în gât

Actrița Diana Decuseară, despre spectacolul „Copiii Foametei”: La început, mereu mă podideau lacrimile când rosteam textul. Și acum stau cu nodul în gât

Un spectacol cutremurător se joacă în această săptămână pe scena Teatrului Național „Mihai Eminescu”. „Copiii foametei. Mărturii” de Al.Vakulovski este un spectacol bazat pe mărturiile supraviețuitorilor foametei din 1946-1947, jucat în sala mică pe 12 noiembrie (miercuri), ora 18:30. Iată ce ne-au mărturisit unii actori despre această montare a regizoarei Luminița Țîcu și ce alte spectacole puteți vedea pe scena naționalului de pe strada Ștefan cel Mare. Bilete ONLINE.

Spectacol nerecomandat tinerilor sub 12 ani

„Luminiţa Ţâcu împreună cu toată echipa a reuşit să desăvârşească frumuseţea – e vorba despre fiecare dintre noi, despre fiecare bunic, străbunic care a trecut prin foamete. Am văzut interviurile actorilor de la conferinţa de presă, ei nu joacă doar un text, ei îşi spun istoria lor, direct legată de rude, de moartea trimisă prin înfometare în Moldova.


Poate că nu ar trebui să spun asta, dar Luminiţa Ţâcu mi-a zis că de multe ori nu reuşeau să facă repetiţii pentru că actorilor le venea să plângă când trebuiau să spună textul. Nu e vorba doar de istorie, ci de viaţă şi moarte. De viaţa şi moartea noastră”, dezvăluie cei de la Teatrul Național „Mihai Eminescu”.


Mărturie de Draga Dumitrița Drumi, actriță:

„Copiii foametei este un spectacol cutremurător dar adevărat despre trecutul nostru, despre străbuneii, buneii chiar și părinții noștri care au trecut prin calvarul regimului comunist. Cred ca nu doar mie dar și colegilor mei li s-a dat foarte greu acest rol, greu pentru ca este imposibil sa rostesti textul fără noduri in gât și fără lacrimi. Deși jucăm acest spectacol de 5 ani, până acum mă uimesc de credința, puterea și voința acelor oameni de a supraviețui! Este un spectacol despre Adevărati Eroi!”, ne-a spus Draga.

Mărturie de Ghenadie Gâlcă, actor:

„De fiecare dată mă întorc cu dragoste și entuziasm la acest spectacol fiindcă nu este atât un text despre suferință și lacrimi cât un spectacol despre EROI! Oamenii aceștia au înfruntat chinuri și foame… Dar și-au luat soarta în mâini și zi de zi au luptat pentru un loc sub soare… Sunt oamenii pe care noi, această generație (mai mereu plictisită și anostă) trebuie să-i purtăm pe brațe și să-i încurajăm să ne povestească tot, dar absolut tot prin ce au trecut. E unica noastră șansă de a dibui un viitor”, ne-a mărturisit Ghenadie.


Mărturie de Diana Decuseară-Onică, actriță:

„Pentru mine greul cel mare a fost atunci când regizoarea Luminița Țîcu ne-a dat sarcina nu să jucăm sau să trăim personajele, așa cum suntem obișnuiți s-o facem la alte spectacole, ci să POVESTIM personajele. A fost greu la început pentru că mereu mă podideau lacrimile când rosteam textul. Și acum, stau mereu cu nodul în gât. În perioada repetițiilor, fiecare dintre noi au făcut escapade repetate la țară ca să mai stea de vorbă cu bunicii sau alte persoane din generația de altă dată, pentru a însuși muzicalitatea graiului, felul de a spune, intonația… Noi azi vorbim altfel. Am stat de vorbă cu bunicul meu vreo 2 ore și l-am filmat chiar, când acesta îmi povestea cum a supraviețuit foametei (avea 13 ani atunci bunicu). Istoria cu copilul vecinilor care venea la străbunica și o ruga: „Mătușă Paraschivă, dă te rog o bucățâcâ de turtă că mor. Dă s-o țin oleacă în gură și ți-o dau înapoi”, eu am cules-o de la bunici, apoi am povestit-o colegilor și fraza asta așa și a rămas în spectacol. Cânt și un cântec din repertoriul bunicii în spectacol. După ce am lucrat la acest material, am început să am o cu totul altă atitudine față de frigiderul meu gol de acasă”, ne dezvăluie Diana.

Copiii Foametei este un spectacol-document realizat în baza mărturiilor supraviețuitorilor foametei din 1946-1947. Spectacolul este după cartea lui Alexei Vaculovschi „În gura foametei”. După declarațiile regizoarei, acesta este un spectacol aproape static, miza punându-se pe text și intonație.

Bilete ONLINE.

Ce alte spectacole puteți alege în această săptămână:

13.11.19 (miercuri), ora 18:00 „Pomul vieții” de D. Matcovschi

14.11.19 (joi), ora 18:00 „Hronicul Găinarilor” de A. Busuioc


15.11.19 (vineri), ora 18:00 „Casa Mare” de Ion Druţă



17.11.19 (duminică), ora 18:00 „12 scaune” după Ilf şi Petrov



Vezi și aceste știri
Franța înăsprește restricțiile pandemice: „Dacă nu reacţionăm colectiv, ne expunem unui risc ridicat de relansare epidemică”

Franța înăsprește restricțiile pandemice: „Dacă nu reacţionăm colectiv, ne expunem unui risc ridicat de relansare epidemică”

R. Moldova are mai mulți milionari în lei. Cel mai tânăr are 18 ani

R. Moldova are mai mulți milionari în lei. Cel mai tânăr are 18 ani

R. Moldova se împotmolește în deșeuri. Soluțiile altor state, preluate doar pe hârtie (VIDEO)

R. Moldova se împotmolește în deșeuri. Soluțiile altor state, preluate doar pe hârtie (VIDEO)

Advertoriale
 Vrei să studiezi IT-ul? Află de la Nicolae Sîrbu cum să stăpânești lumea codurilor (VIDEO)

Vrei să studiezi IT-ul? Află de la Nicolae Sîrbu cum să stăpânești lumea codurilor (VIDEO)

Principala regulă pe ploaie sau furtună: NU atinge sub nicio formă firele rupte sau căzute la pământ (VIDEO)

Principala regulă pe ploaie sau furtună: NU atinge sub nicio formă firele rupte sau căzute la pământ (VIDEO)

VioPark — locul unde se nasc produsele cosmetice naturale și ce criterii influențează asupra calității produselor

VioPark — locul unde se nasc produsele cosmetice naturale și ce criterii influențează asupra calității produselor

DONEAZĂ
Descarcă aplicația AGORA
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Victor Nistorică a schimbat zeci de bilete de avion, cumpărate anual, pentru o afacere în sat, la doar zece kilometri de casă (VIDEO)
    Oameni ca tine: Victor Nistorică a schimbat zeci de bilete de avion, cumpărate anual, pentru o afacere în sat, la doar zece kilometri de casă (VIDEO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Putin a schimbat Legea Supremă? Hai și noi! Cum a apărut ideea reformei constituționale (AUDIO)
  • Oameni ca tine: Adelina Dodon - femeia care își îndulcește cariera academică cu deserturi cu gust de copilărie (VIDEO, FOTO)
  • Sergiu Litra, despre cum să îți crești afacerea pe timp de COVID-19, să produci bere în R. Moldova, termen de valabilitate și furtul miliardului | Nota de Plată
  • Podcastul „Bilet în Parlament”. Un an fără Plahotniuc. Din coordonatorul țării în bau-bau-ul politicii moldovenești (AUDIO)
ȘTIRI DE PE EA.MD
  • Teatrul Satiricus anunță trei spectacole în aer liber, la final de august. Rezervă bilete acum!
  • Disputele familiale afectează identitatea personală cum niciun alt tip de conflict n-o poate...
Cele mai populare
  • 1
    Oponenta lui Lukașenko a publicat primul video după ce a plecat în Lituania: „Am luat o decizie pentru care unii mă vor judeca, iar alții mă vor urî” (VIDEO)
  • 2
    După o copilărie la limita sărăciei în Rusia, a început o nouă viață în R. Moldova. Povestea lui Ghenadii Eșmekov, stabilit de 53 de ani la Chișinău
  • 3
    „Tot satul se teme de el”. Un bărbat din Ștefan-Vodă, care ar bate măr tot satul, nu mai ajunge pe mâna poliției. Oamenii nu scriu cerere de frică (VIDEO)
  • 4
    Proteste la Minsk: Încă un manifestant a murit, iar oponenta lui Lukașenko e de negăsit
Autentificare
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.