Oamenii legii au destructurat o grupare criminală din trei membri, specializată în sustragerea automobilelor de lux din Republica Moldova. Gruparea a fost documentată pe parcursul lunilor august-noiembrie curent, când indivizii acționau după o schemă bine pusă la punct, fiecare având rolul său. Aceștia acționau prin diferite scheme de escrocherie cu falsificarea actelor de proveniență a automobilelor şi codurilor de producere.
Astfel, indivizii au furat 6 automobile de lux, care au fost transportate şi vândute pe teritoriul altor state. 4 au fost găsite dezasamblate, iar două au fost depistate pe teritoriul Ucrainei.
Pe data de 10 noiembrie, indivizii au fost reținuți și escortați pentru audieri, unde și-au recunoscut vinovăția.
Bărbații au fost reținuți pentru 72 de ore în Izolatorul de detenție provizorie al Direcției de Poliție a mun. Chișinău și cercetați pentru „Escrocherie” în proporții deosebit de mari, care se pedepsește cu închisoare de la 8 la 15 ani.
Cei trei cetățeni ucraineni, cu vârstele între 20 și 40 de ani, au fost anterior judecați pentru infracțiuni similare.
Polițiștii întreprind măsuri pentru a stabili dacă sunt și alte persoane implicate în acest caz.
Vezi și aceste știri

În weekend, traficul rutier pe strada Ismail la intersecția cu Alexandru cel Bun va fi suspendat. Cum va circula transportul public

Așa-zișii funcționari din stânga Nistrului vor putea face deplasări de serviciu doar cu permisiunea Chișinăului
