Reprezentanții Ministerului Economiei au avut o întâlnire cu un grup de transportatori, în urma unei petiții parvenite la adresa instituției. Potrivit unui comunicat de presă, Secretarul de Stat responsabil de domeniul transporturilor, Andrei Ciornîi, a discutat punctual revendicările șoferilor.
Astfel, în ceea ce ține de transparența în procesul de repartizare și eliberare a autorizațiilor de Transport Internațional de mărfuri, Ministerul Economiei a precizat că ANTA eliberează autorizațiile în strictă conformitate cu prevederile Codului Transporturilor Rutiere, procedura de eliberare fâcându-se la Ghișeul ANTA în mod electronic.
Cu privire la transparența în procesul adoptării legislației în domeniul transportului internațional de mărfuri, Ciornîi a precizat că toate proiectele de lege se publică pe particip.gov.md pentru consultări publice, iar informarea Ministerului de Transporturi și Infrastructura Drumurilo despre problemele urgente ale Transportatorilor nu ține de competența MEI.
Totodată, Ministerul Economiei și Infrastructurii pledează pentru transparentizarea procesului consultativ și este de acord cu crearea grupului de lucru pentru modificarea legislației în vigoare.
Răspuns la cererea transportatorilor de a fi liberalizată piața spre țările CSI și UE a fost angajament ferm al Ministerului față de Acordul de Asociere prin instrumentul DCFTA.
„Pentru țara noastră, Uniunea Europeană este cea mai mare piață de desfacere, reprezentând aproximativ 70% din exporturile noastre. Deci, apropierea de UE a stimulat economia noastră, iar acest stimulent trebuie să motiveze și restul transportatorilor care folosesc doar o piață de desfacere”, se arată în comunicat.
AGORA amintește că transportatorii și-au manifestat de mai multe ori nemulțumirea prin intermediul protestelor. Ei au cerut autorităților ajustarea tarifelor pentru serviciile regulate de transport rutier de persoane în trafic raional și interraional.
Vezi și aceste știri

Pericolul unui accident nuclear la Zaporojie: Explicăm cum funcționează mecanismul de înștiințare a R. Moldova

Atac armat asupra unui autobuz cu pelerini în Ierusalim: Mai multe persoane rănite, printre care o femeie însărcinată
