Își vor ispăși pedeapsa în celule de milioane. Cum arată noul izolator de la Căușeni (VIDEO)

Își vor ispăși pedeapsa în celule de milioane. Cum arată noul izolator de la Căușeni (VIDEO)

Persoanele certate cu legea, care ajung în izolatorul de la Căușeni,  își vor ispăși pedeapsa în condiții europene. Deținuții care vor fi reținuți pentru 72 de ore vor ajunge la un izolator renovat și modernizat în conformitate cu standardele internaționale în materia respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei aflate în detenție provizorie, scrie studio-l.md.

 Patru milioane de lei au investit instituţiile europene în modernizarea şi dotatea izolatorului pentru detenţie preventivă. Proiectul face parte în cadrul Programului de suport bugetar pentru reforma Poliției, finanțat de către Comisia Europeană. Astfel, izolatorul a fost modernizat și renovat prin instalarea sistemelor de monitorizare video,  comunicare internă cu celula (de tip interfon), radioficare, securitate antiincendiară, sistem de protecție de valori umane, dar și alte condiții,  inclusiv ce țin de igiena personală, care garantează respectarea drepturilor, securității și siguranței persoanelor private de libertate.

                     

De asemenea, izolatorul a fost prevăzut cu uși din sticlă transparentă pentru persoane care suferă de anumite fobii, cum ar fi cea de spațiu închis ușile celulelor fiind construite din sticlă transparentă pentru a nu le crea disconfort psihologic.

La fel, izolatorul este dotat cu sisteme moderne de control care să sprijine polițistul în realizarea misiunii de pază și protecție a deținuților,  pentru solicitare de ajutor, prin declanșarea alarmei sonore prin mai multe opțiuni.

Acesta este al treilea izolator de detenție provizorie renovat din cele 15 planificate pentru a fi reconstruite capital până la finele anului 2020. 

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
74 de grădinițe și școli din Chișinău au avut de suferit din cauza ploilor din 9 august. Suma pagubelor se ridică la 10 mil de lei

74 de grădinițe și școli din Chișinău au avut de suferit din cauza ploilor din 9 august. Suma pagubelor se ridică la 10 mil de lei

Președinta Maia Sandu a vizitat orașul Bălți. Noul statut al municipiului, pe agenda discuției cu primarul Nicolai Grigorișin

Președinta Maia Sandu a vizitat orașul Bălți. Noul statut al municipiului, pe agenda discuției cu primarul Nicolai Grigorișin

WOW, YardSale revine! Vezi ce surprize te așteaptă

WOW, YardSale revine! Vezi ce surprize te așteaptă

Advertoriale
Ești pasionat de IT și vrei să crești în acest domeniu? Înscrie-te la Academia IT de la maib (VIDEO)

Ești pasionat de IT și vrei să crești în acest domeniu? Înscrie-te la Academia IT de la maib (VIDEO)

Toate inovațiile gândite în favoarea clientului la sucursala maib din inima Chișinăului

Toate inovațiile gândite în favoarea clientului la sucursala maib din inima Chișinăului

Uită de grija unui control de la Inspecția Muncii. Încredințează administrarea documentației HR companiei DAD Human Capital

Uită de grija unui control de la Inspecția Muncii. Încredințează administrarea documentației HR companiei DAD Human Capital

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
    DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Veste proastă pentru șoferi! De zece ori a fost majorată amenda pentru lipsa asigurării auto
  • 2
    Cesiu 137, stronțiu și iod 131: Explicăm ce conțin norii radioactivi și cum funcționează pastila de Iodură de potasiu în organism
  • 3
    Presa din Ucraina: În această dimineață au avut loc explozii pe peninsula Crimeea (VIDEO)
  • 4
    Tauber, adusă de mascați la Judecătoria Chișinău. Magistrații urmează să decidă dacă deputata rămâne în arest preventiv (VIDEO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.