Dumitru Diacov: „Am avut discuții cu reprezentanții Blocului ACUM. Ne-au propus să nu votăm moțiunea de cenzură”

Dumitru Diacov: „Am avut discuții cu reprezentanții Blocului ACUM. Ne-au propus să nu votăm moțiunea de cenzură”

Președintele francțiunii parlamentare a Partidului Democrat, Dumitru Diacov, ar fi fost contactat de reprezentanți ai Blocului ACUM. Politicienii ar fi cerut membrilor opoziției să nu susțină moțiunea de cenzură propusă de socialiști. Declarații în acest sens au fost făcute în cadrul emisiunii „Politica” de la TV8. 

„Cele mai multe apeluri le-am primit de la Blocul ACUM de vineri până azi. Și de la partenerii externi care voiau să afle ce se întâmplă la noi. Blocul ACUM ne-a chemat la discuții, am fost, am discutat. Chiar și azi am avut discuții cu ei. Nu au cerut direct, dar discutam despre faptul că s-a creat o situație neobișnuită. Mi-au propus să nu votez pentru moțiunea de cenzură. Unul dintre cei cu care am discutat era reprezentant PPDA, restul reprezentanți ai Blocului ACUM”, a spus Diacov.

Liderul fracțiunii parlamentare a PD a precizat că, totuși, șefa Cabinetului de Miniștri nu l-a contactat pentru discuții:

„Maia Sandu nu a sunat, nu am primit niciun semn de la ea. Am votat pentru ea la prezidențiale. Cred că ar fi corect, dacă ei chiar nu vor să treacă moțiunea, ar fi trebuit să sune. Ar fi fost logic. Până vineri ce zicea ea despre democrați? Trebuia să ne astupăm urechile. Nici eu nu am sunat-o, dar spuneți-mi o țară în care opoziția într-o situație analogică ar suna reprezentanții puterii să-i întrebe cum să rezolve situația”.

 Diacov a precizat că a avut o discuție și cu ministrul de Interne, în sala de ședințe a Parlamentului.

„Cu Năstase am discutat în sala de ședințe câteva secunde. Am discutat, ei erau obsedați și eu cred că nu e niciun secret că și în fracțiune și la conducerea formațiunii, inițiativa Maiei Sandu era neașteptată, cred că nu au discutat asta pe interior”, a declarat democratul.

 Totuși, spune Diacov, cu socialiștii nu au fost purtate negocieri: 

„Cu deputați socialiști am discutat, de asemenea, la Parlament. Nu m-am întâlnit în alt format cu cei din PSRM. Am vorbit cu Dodon de câteva ori la telefon, dar nu de vineri până azi, ci săptămâna trecută. Nu cred că a vorbit nici cu Pavel Filip”.

AGORA amintește că deputatul Blocului ACUM, Mihai Popșoi a declarat că există unele zvonuri că 15 deputați democrați vor vota în cadrul ședinței de marți pentru demiterea Executivului.

Pe de altă parte, Biroul permanent al Parlamentului, care s-a întâlnit luni la ora 16:00, a stabilit că marți, la ora 10:00, plenul Parlamentului se convoacă pentru a dezbate moțiunea de cenzură a PSRM contra Guvernului Sandu. Pentru ca aceasta să treacă, socialiștii au nevoie de încă 15 voturi, în plus la ale lor 36. În timp ce democrații nu zic nici da, nici nu, Guvernul Sandu se pare că deja își „face bagajele”. Mai multe ministere au prezentat rapoarte de activitate pentru ultimele cinci luni, iar Maia Sandu urmează chiar să prezideze și o ședință a Executivului, la ora 8:00 dimineața, cu două ore înainte de dezbaterea moțiunii. 

Pentru ca Guvernul Sandu să pice, este necesar votul a 51 de deputați. Socialiștii au 36 de parlamentari, respectiv mai au nevoie de încă 15 voturi. Deși democrații au spus, inițial, că vor susține „orice altă propunere de demitere a Executivului”, luni, Sergiu Sîrbu nu s-a arătat atât de categoric. Prezent la comisia juridică, acesta a spus că „votul politic nu s-a decis încă”. Dacă fracțiunea PD, care numără 30 de deputați, va susține moțiunea de cenzură, Guvernul Sandu ar putea pica cu aproape 2/3 din voturile deputaților. 

Amintim că moțiunea a fost depusă pe 8 noiembrie, de fracțiunea socialiștilor din Parlament, în contextul angajării răspunderii în fața Parlamentului asupra proiectului de lege pentru modificarea Legii cu privire la Procuratură.

Sprijină redacția Agora cu doar 98 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un coș de produse locale de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Asasinatul care a schimbat România anilor 1920: Între legitimă apărare și eroare judiciară

Asasinatul care a schimbat România anilor 1920: Între legitimă apărare și eroare judiciară

498 de cazuri de COVID-19, în ultimele 24 de ore. 32 de decese, raportate pentru ziua de astăzi

498 de cazuri de COVID-19, în ultimele 24 de ore. 32 de decese, raportate pentru ziua de astăzi

Municipiul Chișinău s-a înfrățit cu municipiul Suceava

Municipiul Chișinău s-a înfrățit cu municipiul Suceava

Advertoriale
Spune stop îmbătrânirii: alege liftingul facial şi recapătă-ţi încrederea în tine

Spune stop îmbătrânirii: alege liftingul facial şi recapătă-ţi încrederea în tine

Câtă hârtie a economisit IuteCredit în două luni (VIDEO)

Câtă hârtie a economisit IuteCredit în două luni (VIDEO)

Plăcinta domnească și Prăjitura Peresecina - Artizanii Gustului ne prezintă bucatele ce te fac să revii la Marcu Bakery (VIDEO)

Plăcinta domnească și Prăjitura Peresecina - Artizanii Gustului ne prezintă bucatele ce te fac să revii la Marcu Bakery (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
Cele mai populare
  • 1
    Noua variantă de coronavirus a primit numele de OMICRON. Mai multe țări introduc restricții de călătorie spre Africa de Sud și țările din regiune
  • 2
    Gazprom, îngrijorat de întârzierea achitării facturilor: „Acest fapt semnalează probleme sistemice în sectorul energetic al R. Moldova”
  • 3
    Ploaie slabă și cer noros: cum va fi vremea în weekend
  • 4
    OMS: Toate persoanele nevaccinate „trebuie căutate şi convinse să se imunizeze”
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.