„Bineînțeles a existat o speranță că se vor găsi și deputați responsabili în rândul acestor două partide (n.r. - PD și PSRM). Nu a fost o surpriză însă. Am văzut că tuturor le-a fost frică de reforma justiției. Acum să-și asume responsabilitatea cei care au votat această demisie, nu avem ce să discutăm cu cei care au demis acest Guvern”, a spus Sandu.

Întrebată de regrete, prim-ministra în exercițiu a punctat că și-ar fi dorit să reușească mai multe pe reforma justiției. „Să reușim să-i convingem să votăm legea ca să reușim să curățim sistemul. Dar se pare că nu a existat niciodată voință politică”, a adăugat ea. 

„Noi o să continuăm să muncim pentru oameni, să luptăm și în stradă, și pe baricade, și la Guvern dacă ni s-ar fi oferit posibilitatea. Nu știu ce se va întâmpla, dar votul de astăzi pare a fi în unison. Ce se va întâmpla depinde de celelalte partide. Nu am de unde să știu cine va fi următorul premier”, a conchis Sandu.


Executivul condus de Maia Sandu a fost demis în cadrul ședinței Parlamentului de marți, 12 noiembrie. Majoritatea voturilor a fost asigurată de fracțiunile PSRM și PDM. Pentru moțiune au votat 63 de deputați. P. Șor s-a abținut de la vot.

Scriem pentru tine. Vrei să ne susții? Sprijinul cititorilor noștri este esențial pentru a putea face în continuare jurnalism independent, iar noi vrem să continuăm cu același curaj și dedicație. Susține redacția AGORA cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon. Îți mulțumim!