Potrivit expertului în drept constituțional, Alexandru Arseni, și în cazul demiterii Guvernului prin moțiune de cenzură se va merge pe procedura prevăzută în articolul 98 al Constituției, care reglemenează modul de învestire a Guvernului.

Drept urmare, șeful statului va consulta fracțiunile parlamentare și desemnează o candidatură la funcția de premier. Acest candidat are la dispoziție până la 15 zile pentru a veni în Parlament și a propune noua componență a Cabinetului de miniștri pentru a obține votul de încredere al deputaților asupra programului de activitate şi a întregii liste a Guvernului. Dacă Parlamentului acordă votul de încredere Executivului, președintele numește Guvernul printr-un decret.

Totodată, potrivit lui Arseni, Guvernul în exercițiu trebuie să se întrunească în ședință pentru a-și prezenta demisia, iar hotărârea în acest sens urmează să fie transmisă președintelui republicii, care va emite un decret.

A chemat fracțiunile parlamentare la consultări

UPDATE: Va accepta imediat un premier propus de PSRM și ACUM. Președintele invită fracțiunile parlamentare la consultări

După demiterea Guvernului Sandu, socialistul Grigore Novac a declarat că șeful statului a chemat fracțiunea socialiștilor la consultări. Întrevederea va avea loc mâine. Totodată, Novac spune că nu știe dacă au fost invitate și celelalte fracțiuni parlamentare.

Solicitat de AGORA, deputatul PAS, Sergiu Litvinenco, ne-a spus că Igor Dodon nu a invitat deputații blocului ACUM la consultări.

Mai mulți deputați democrați nu ne-au răspuns la telefon pentru a ne spune dacă au primit o invitație la consultări din partea președintelui.

Anticipatele sunt opțiunea nr. 2

În cazul imposibilităţii formării Guvernului timp de 3 luni, preşedintele R. Moldova, după consultarea fracţiunilor parlamentare, poate să dizolve Parlamentul.

Parlamentul poate fi dizolvat și dacă nu a acceptat votul de încredere pentru formarea Guvernului, în termen de 45 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură.

Ambele situații sunt prevăzute de Constituție, pentru situațiile în care Guvernul nu poate fi învestit, deznodământul fiind organizarea de noi alegeri.

Amintim că, la data de 8 noiembrie, cu mai puțin de o săptămână ca Guvernul să fie demis, Igor Dodon a vorbit despre probabilitatea organizării alegerilor anticipate, pe care nu și le-ar dori. Șeful statului a precizat că moldovenii au obosit de campanii electorale, iar în cazul în care socialiștii nu vor găsi un numitor comun cu blocul ACUM, cel mai probabil alegerile parlamentare vor fi organizate în toamna anului viitor, în aceeași zi cu alegerile prezidențiale. 

Scriem pentru tine. Vrei să ne susții? Sprijinul cititorilor noștri este esențial pentru a putea face în continuare jurnalism independent, iar noi vrem să continuăm cu același curaj și dedicație. Susține redacția AGORA cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon. Îți mulțumim!