Dodon a fost întrebat dacă candidatura lui Ion Chicu la funcția de premier ar putea fi înaintată de președinte în cazul în care vor eșua negocierile cu membrii Blocului ACUM și nu va fi numit un candidat din partea lor. Dodon a spus că Chicu ar fi potrivit pentru această funcție și că are și alți potențiali candidați în echipă:
„Îl cunosc pe Chicu din 2005, când eram viceministru al economiei, el era șef de departament. A fost consilierul lui Greceanîi, a lucrat la Banca Mondială, este un profesionist foarte bun care ar putea face față oricărei provocări. Asta nu înseamnă că promovăm anumite candidaturi, dar considerăm că el este o candidatură potrivită pentru această funcție” a spus Dodon
„Chicu Ion este o candidatură potrivită, ca și mulți alți din echipa prezidențială. Am mulți consilieri buni și dați să recunoaștem că în ultimul timp mi-a reușit să creez un nucleu puternic de profesioniști în echipa mea. Pe politica externă, uitați-vă, domnul Aurel Ciocoi, fost ambasador în Germania, China, Statele Unite. Foarte bun specialist”, a mai declarat șeful statului.
Amintim că în situația în care Guvernul a fost deis, urmează ca șeful statului să consulte fracțiunile parlamentare și să desemnează o candidatură la funcția de premier. Acest candidat are la dispoziție până la 15 zile pentru a veni în Parlament și a propune noua componență a Cabinetului de miniștri pentru a obține votul de încredere al deputaților asupra programului de activitate şi a întregii liste a Guvernului. Dacă Parlamentului acordă votul de încredere Executivului, președintele numește Guvernul printr-un decret.
Parlamentul a demis la 12 noiembrie Executivul condus de Maia Sandu prin votul a 63 de deputați democrați și socialiști. Guvernul demis își va continua mandatul până la depunerea jurământului de către un alt Guvern, însă, potrivit articolului 103 din Constituție, îndeplineşte numai funcţiile de administrare a treburilor publice, ceea ce exclude guvernarea prin hotărâri de Guvern și promovarea proiectelor de legi.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.