Liderul fracțiunii PAS, Igor Grosu, spune că oamenii care ar putea obține fotolii de miniștri în probabilul Cabinet al lui Ion Chicu „sunt PD-iști cunoscuți”. Grosu spune că mai multe ministere ar putea fi separate, pentru a fi împărțite. Mai mult, deputatul i-a menționat și pe fostul șef de la IGP, Gheorghe Cavcaliuc, care ar lucra acum pentru Igor Dodon.
Potrivit lui Grosu, zvonurile despre Ion Chicu drept premier se vehiculau încă din august. „Este demult popit să fie candidat la prim-ministru. El este un candidat eurofob. De românofob mai vedem”, a comentat Grosu.
Rugat să numească câteva nume din posibilul cabinet de miniștri al lui Chicu, Grosu a răspuns: „Eu am impresia că el mă ascultă și face rău țării”.
„Sunt PD-iști. Sunt PD-iști cunoscuți. Eu dacă îi spun, apoi îi numește el. Să vedeți cu ce veselie va vota PD pseudo-reforma Guvernului și va despărți ministerele pe care le-au unit. De la Agricultură vor face ceva, la Economie... Vor împărți așa încât să rămână și PD-ului și PSRM-ului”, a mai comentat Grosu.
Deputatul a mai amintit și de decizia lui Andrei Năstase, din fotoliul de șef la Interne, de a dizolva direcția 5. „Aceea era poliția politică. Apoi indivizii din această direcție au fost preluați de domnul Pavel Voicu și se află în direcția de informație militară de la Ministerul Apărării și continuau să facă filaj și spionaj. Cavcaliuc tot și-a tras o agenție de detectivi și, sub acest paravan, lucra alături de Voicu”, crede Grosu.
Amintim că și fosta prim-ministră, Maia Sandu, consideră că Ion Chicu, desemnat de Igor Dodon la fotoliu din care ea a fost demisă, „îl va asculta și îi va îndeplini toate dorințele” șefului statului. Lidera PAS spune că știe câteva nume din posibilul Cabinet Chicu și afirmă că aceștia „sunt o combinație de oameni PD-PSRM”.
Vezi și aceste știri

Turcia se opune în continuare aderării Suediei la NATO. Erdogan cere măsuri împotriva terorismului

Un nou punct de trecere a frontierei cu România, instituit la Leova. O decizie în acest sens a fost luată de Comisia pentru Situații Excepționale

Partidul președintelui francez Emmanuel Macron dorește să înscrie dreptul la avort în Constituția Franței
Advertoriale

Preotul Petru Ciobanu – printre primii absolvenți ai meseriei de cultivator-procesator de bacifere ai Școlii Profesionale Nisporeni

Localitățile Bulboaca și Speia vor avea până la sfârșitul anului propria strategie de dezvoltare a turismului și un plan de acțiuni pentru un termen de până la 10 ani
