Reforma justiției este prioritatea numărul unu al noului Cabinet de miniștri. Cel puțin asta susține premierul Ion Chicu. În cadrul unei emisiuni la postul public de televiziune, prim-ministrul a precizat că în cel mai scurt conceptul de reformare a sectorului justiției va fi trimis spre avizare Comisiei de la Veneția.
„Nu este vorba doar despre alegerea procurorului. În august a fost aprobat un concept de reformă a CSM și a fost propus un mecanism de evaluare externă a judecătorilor și procurorilor. S-a discutat mult asupra acestui proiect. Acum suntem în situația de a ajusta rapid acel concept pentru a-l remite spre revizuire Comisiei de la Veneția, în cel mult 12 zile. Dacă ratăm ședința comisie, va trebui să așteptăm până în primăvară. Dacă reușim să remitem proiectul Comisiei, dacă avizul pe care îl vom primi va fi pozitiv, imediat va fi votat și vom purcede la elementele prevăzute în această reformă, inclusiv lansarea evaluării externe a judecătorilor și procurorilor”, a declarat premierul.
Chicu a precizat că imediat după ce conceptul va fi avizat pozitiv de Comisia de la Veneția, vor fi create comisii de evaluare în componența cărora vor intra experți cu renume internațional pe dimensiunea respectivă:
„Vor fi procurori cu experiență în țările europene, va fi un regulament după care vor activa comisiile. După asta vom curăța sistemul de elementele care l-au compromis. Noi vom urma recomadările Comisiei de la Veneția și a altor Foruri de specialitate. Săptămâna viitoare Fadei Nagacevschi va merge la Bruxelles și va discuta cu experții, apoi vom acționa. Nu vom merge nici pe un drum până nu vom avea avizul pozitiv”.
După obținerea independenței de Uniunea Sovietică, în Republica
Moldova s-a început un proces de tranziție către un sistem de
guvernare bazat pe statul de drept. Una dintre promisiunile
principalelor reforme din cadrul acestui proces de tranziție și
democratizare a fost instituirea unui sistem judecătoresc independent.
Pentru realizarea acestui obiectiv, în ultimul deceniu au fost depuse
eforturi mari și alocate resurse considerabile. Guvernele care s-au perindat la cârma țării au declarat de la tribune că vor reforma justiția, dar deocamdată nu au fost înregistrare succese prea mari.
Vezi și aceste știri

Republica Moldova și România vor putea face schimburi comerciale de energie electrică. Transelectrica şi Moldelectrica au semnat un contract

Biroul Migrație și Azil revine la condițiile obișnuite de prelungire a dreptului de ședere provizorie în R. Moldova
