Secția este un serviciu gratuit, accesat de părinții și îngrijitorii care trebuie să muncească, dar nu au alternative de îngrijire și supraveghere de zi pentru copiii lor.

Beneficiari ai serviciului sunt copiii cu vârsta de 4 luni – 3 ani și membrii familiilor acestora, care au viza de reședință în raioanele Republicii Moldova și se află temporar pe teritoriul municipiului Chișinău.

Din ziua lansării, serviciul este gestionat de autorități, cu scopul de a preveni separarea copilului și instituționalizarea. Serviciul de zi va fi oferit și în procesul de reintegrare a copilului. Capacitatea creșei sociale este 12 locuri.

„Intenționez să-mi găsesc un serviciu, dar în același timp nu pot să-mi neglijez copilul. Am rămas singură cu un copil în brațe. Nu am persoane care ar putea să-mi ofere o mână de ajutor. Am încredere în specialiștii secției de zi”, a menționat Alexandra, una dintre beneficiarele serviciului.

Micul centru a fost lansat de asociația CCF Moldova/HHC, în colaborare cu Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. Din 2011 până în prezent, CCF Moldova a dezvoltat șase creșe (trei servicii în mun. Chișinău, două în mun. Bălți și un serviciu în orașul Glodeni). Până în prezent, cca 230 de copii au beneficiat de serviciile oferite de cele cinci creșe sociale funcționale.

Scriem pentru tine. Vrei să ne susții? Sprijinul cititorilor noștri este esențial pentru a putea face în continuare jurnalism independent, iar noi vrem să continuăm cu același curaj și dedicație. Susține redacția AGORA cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon. Îți mulțumim!