„O să găsiți puțină fericire astăzi în Partidul Democrat în urma la ceea ce s-a produs. Războirea aceea noi am prins-o pe 7-8 iunie, atunci am înțeles că cineva se războiește. Doar știți că acele tratative erau închise”, spune Jizdan, referindu-se la imaginile video, publicate de presa afiliată lui Plahotniuc, în care Dodon și Plahotniuc apar negociind un acord PD-PSRM.

„Eu, ca și dvs. am văzut filmările în premieră. Eu nu am participat la negocierile astea. Doar acei oameni care apar în filmări au știut de negocieri”, susține fostul șef de la Interne.

Jizdan afirmă că, de atunci, lucrurile au fost date uitării.

„A fost poate prea puțină comunicare, oamenii au rămas supărați, oamenii sunt, pe alocuri, indignați. Dar nu e bine să trăim cu amintiri. PSRM și-a învățat lecția, PD și-a învățat lecția și sper că ACUM tot își va învăța lecția”, spune el.


Amintim că, pe 8 iunie, postul TV afiliat Partidului Democrat, Publika TV, a publicat un video de la întâlnirea dintre Igor Dodon și Vlad Plahotniuc. În video de peste 9 minute, Dodon se aude negociind un acord cu PD, care să conțină un paragraf secret despre federalizarea R. Moldova.

La scurt timp, apar încă două „probe video” de la aceeași discuție. În unul dintre video, Dodon spune că s-ar putea înțelege cu Federația Rusă să închidă dosarele penale pe numele lui Vlad Plahotniuc. Într-un alt video, șeful statului jonglează cu niște sume de bani. „700-800 pe lună, pentru întreținerea partidului”. 

În luna iulie 2019, președintele PDM, Pavel Filip, a spus că imaginile ar fi fost transmise la Procuratura Generală.

Scriem pentru tine. Vrei să ne susții? Sprijinul cititorilor noștri este esențial pentru a putea face în continuare jurnalism independent, iar noi vrem să continuăm cu același curaj și dedicație. Susține redacția AGORA cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon. Îți mulțumim!