Vor intra obosiți pe teren, contra Islandei. Fotbaliștii moldoveni sunt nedormiți după ce au așteptat în aeroport ore întregi
Jucătorii reprezentativei de fotbal a R. Moldova sunt obosiți înaintea ultimul meci din calificările pentru Campionatul European din 2020, pe care-l vor juca duminică seara, la Chișinău, contra Islandei. Și asta pentru că nu au dormit noaptea trecută din cauza amânării cu mai multe ore a cursei aeriene care trebuia să-i ducă la Chișinău. Potrivit jurnalistului Alexandru Grecu, orarul zborului din Paris, unde tricolorii au jucat cu Franța (2-1), a fost dat peste cap. Mai mult, în drumul de la aeroportul din Chișinău spre baza sportiva de la Vadul lui Vodă, autocarul în care se aflau fotbaliștii ar fi fost oprit de poliție. Problemele de la întoarcerea din Franța au fost confirmate de selecționerul Engin Firat. Din această cauză, echipa nu a avut timp pentru antrenamentul tactic dinaintea partidei.

„Drumul înapoi a fost foarte greu pentru noi. Am ajuns la 5 dimineața și băieții au fost foarte obosiți. Puteți vedea oboseală și în ochii mei. Pentru jucători e și mai dificil”, a declarat selecționerul Engin Firat în cadrul conferinței de presă dinaintea partidei.
„Vom încerca să ne recuperăm. Nu vom avea timp pentru antrenament tactic”, a mai spus tehnicianul.
„Este inadmisibil ca o companie aeriană să-si bată joc în halul acesta de Echipa Națională. Fly One nu doar i-a făcut pe jucătorii Naționalei să nu doarmă o noapte întreagă după meciul cu Franța. Fly One și-a bătut joc de toată țara, care așteaptă cu sufletul la gură meciul cu Islanda, că pe o gură de oxigen pentru fotbalul nostru. Dar cum sa faci performanță, când cineva îți dă peste cap tot programul de pregătire și nu te lasă să dormi cu o zi înainte de meci? Cum sa faci performanță, când ajungi acasă după o noapte nedormita, iar poliția rutiera te opreste și te ține în autocar o grămadă de timp pentru că lor le arde de nu știu ce verificări?”, a scris jurnalistul Alexandru Grecu pe contul său de Facebook.
Potrivit lui, lotul echipei naționale a ajuns la baza sportivă de la Vadul lui Vodă abia în jurul orei 6 dimineața.
Compania Fly One nu a venit cu o reacție.
Menționăm că apărătorul Oleg Reabciuc s-a întors la echipa sa din Portugalia, în urma unei accidentări. În locul său a fost convocat de urgență Denis Marandici.
Reprezentativa de fotbal a R. Moldova va juca duminică, cu Islanda, ultimul meci din campania Euro 2020. Partida este programată pentru ora 21.45, pe stadionul Zimbru din Chișinău.
Tricolorii se află pe ultimul loc în grupa H de calificare, condusă de Franța. Islandezii păstreză șanse de calificare la baraj.