Edilul Chișinăului și-a numit viceprimarii. Iată cine sunt aceștia

Edilul Chișinăului și-a numit viceprimarii. Iată cine sunt aceștia

În cadrul ședinței săptămânale a serviciilor municipale a Primăriei Chișinău, din 18 noiembrie, primarul general Ion Ceban și-a anunțat candidații pentru funcția de viceprimari. Astfel, lista ar urma să fie completată de Victor Chironda, Angela Cutasevici, Inga Ionesii și Ilie Ceban.

Victor Chironda a fost candidatul Mișcării Socio-Politice „Forța Nouă” la funcția de primar al capitalei în alegerile din 20 octombrie. Chironda a acumulat 2,73% din voturi, în turul I, și a anunțat deja că a acceptat funcția de viceprimar. 

Acesta a scris că mizează pe un dialog constructiv „cu toți consilierii municipali, funcționarii publici, mediul de experți, reprezentanții societății civile, primarii de suburbii și toți locuitorii municipiului Chișinău”.

Chironda a anunțat că locul său în Consiliul Municipal Chișinău va fi preluat de expertul în energetică Sergiu Tofilat.

Angela Cutasevici a exercitat anterior funcția de secretar de stat în cadrul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării.

Inga Ionesii, până a fi numită în funcția de viceprimar a fost Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Republica Estonia.

Iar cel de-al patrulea viceprimar ar urma să fie numit Ilie Ceban. Candidatul a activat anterior în domeniul juridic și a susținut actualul primar în campania electorală.

Cei patru candidați urmează să fie aprobați de urmează să fie aprobați de CMC. Următoarea ședință a Consiliului va avea loc la 20 noiembrie.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Imagini din celula în care este deținută Marina Tauber. ANP: Este singură și asigurată cu obiecte de primă necesitate (FOTO)

Imagini din celula în care este deținută Marina Tauber. ANP: Este singură și asigurată cu obiecte de primă necesitate (FOTO)

Moscova amenință Europa cu „norul radioactiv” de la centrala atomică din Energodar. Moldova figurează pe harta prezentată de ruși (FOTO/VIDEO)

Moscova amenință Europa cu „norul radioactiv” de la centrala atomică din Energodar. Moldova figurează pe harta prezentată de ruși (FOTO/VIDEO)

Ajutor pentru directorul Muzeului de Istorie și Etnografie din Soroca, în stare gravă de sănătate. Iată contul pentru donații

Ajutor pentru directorul Muzeului de Istorie și Etnografie din Soroca, în stare gravă de sănătate. Iată contul pentru donații

Advertoriale
Fă cunoștință cu viitorul, descoperă noul card ultra comod

Fă cunoștință cu viitorul, descoperă noul card ultra comod

EuroCreditBank continuă să ofere soluții pentru cei care preferă economiile în valută străină. Depozite la cele mai avantajoase condiții de 3,5% anual

EuroCreditBank continuă să ofere soluții pentru cei care preferă economiile în valută străină. Depozite la cele mai avantajoase condiții de 3,5% anual

La achiziția unui townhouse, în Complexul Rezidențial Hora Village, primești GRATUIT 2 locuri de parcare

La achiziția unui townhouse, în Complexul Rezidențial Hora Village, primești GRATUIT 2 locuri de parcare

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
    DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Magistrații francezi au pus sechestru pe un bun imobil al lui Plahotniuc, în valoare de 83 de milioane de lei
  • 2
    Zelenski îi avertizează pe locuitorii din Crimeea și alte teritorii ocupate să nu se apropie de infrastructura militară rusă
  • 3
    O femeie din Arabia Saudită a fost condamnată la 34 de ani de închisoare pentru că urmărea activiști pe Twitter
  • 4
    Exporturile de gaze rusești destinate României, sistate brusc. Gazprom continuă livrările în restul Europei
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.