Datele oficiale ale Comisiei Europene arată că, anul trecut, de cinci ori mai puțini moldoveni au depus actele pentru a obține vize pentru statele din zona Schengen. În 2014, anul când a fost semnat Acordul de Asociere, iar moldovenii au putut circula în UE doar în baza pașapoartelor biometrice, aproape 14.000 de moldoveni au cerut vize Schengen. Acum, numărul acesta este mult mai mic.
Acum cinci ani, cele mai multe cereri erau depuse pentru Ungaria (4.368), Italia (2.882), Polonia (2.188) și Germania (2.047). În top urmau Cehia, Franța și Lituania, iar circa 500 de aplicări erau respinse.
La un an după liberalizarea regimului de vize, când Guvernul de la Chișinău anunța că jumătate de milion de oameni deja s-au bucurat de libera circulație, a scăzut brusc și numărul de aplicări pentru vize.
În total, în 2015, au fost depuse 2.314 cereri. Cele mai multe - în Ungaria (770). Dintre toate solicitările, a fost respinsă una singură.
Trendul în scădere s-a menținut și în următorii ani. Astfel, în 2016 s-au eliberat 2.069 de vize, iar în 2017 - și mai puțin: 1.549.
Totuși, în 2018 cifrele au început din nou să crească. Numărul de vize solicitate pentru Cehia aproape s-a dublat: de la peste 800 în 2017, la 1.629 în 2018.
Între anii 2014-2019, peste 2 milioane de moldoveni au traversat frontierele europene de circa 6,2 milioane de ori. Liberalizarea vizelor a permis reducerea cheltuielilor și optimizarea timpului pentru efectuarea călătoriilor. Mai exact, moldovenii au putut economisi circa 70 de milioane de euro, care altminteri urmau să acopere costul vizelor Schengen.
Vezi și aceste știri

Polonia acuză Uniunea Europeană de „imperialism” pentru că îi cere să respecte statul de drept

Peste 700 de familii au fost deconectate de la gaz pentru că aveau datorii. Datele prezentate de Moldovagaz
