„Îngrijorarea mea personală este dacă domnul Pușcuța va reuși să apere interesele statului și ale cetățenilor. Îngrijorarea devine și mai mare din moment ce potrivit informațiilor de care dispunem, Pușcuța în calitate e șef al Fiscului a promovat în funcție mai multe persoane, precum fini de cununie”, a spus Moțpan.

O altă îngrijorare relevată de Președintele Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică sunt averile pe care le deține Pușcuța:

„Domnul ministru are în proprietate 500 de hectare de teren. Între anii 2015-2018, Pușcuța a achiziționat 460 de hectare de teren agricol din raionul Drochia. Aceste terenuri sunt date în arendă, iar veniturile sunt colosale”.

Sergiu Pușcuța s-a născut pe data de 4 septembrie, 1972 în orașul Lipcani, raionul Briceni. În anul 2005 devine șef al Inspectoratului Fiscal de Stat pe municipiul Chișinău, iar în 2008 – șef al Inspectoratului Fiscal Principal de Stat. Tot în anul 2008 devine director al Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupției, apoi în anul 2009 Consilier al Președintelui Republicii Moldova în problemele financiare. De asemenea, a fost Director general al  S.A. „JLC”.

Scriem pentru tine. Vrei să ne susții? Sprijinul cititorilor noștri este esențial pentru a putea face în continuare jurnalism independent, iar noi vrem să continuăm cu același curaj și dedicație. Susține redacția AGORA cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon. Îți mulțumim!