Potrivit Guvernului, inițiativa sporește gradului de protecție socială a persoanelor și familiilor defavorizate prin majorarea multiplicatorului pentru venitul lunar minim garantat, utilizat la stabilirea dreptului la ajutor pentru perioada rece a anului.

Proiectul de lege, al cărui autor este șeful statului, prevede acoperirea suplimentară a circa 50 de mii de persoane și 30 de mii de familii defavorizate.

Conform notei informative a proiectului de lege, beneficiari de ajutor pentru perioada rece a anului sunt familiile în a căror componenţă intră persoane vârstnice, persoane cu dizabilităţi și copii. Numărul mediu al acestor familii (pentru perioada noiembrie-decembrie 2018 şi ianuarie-martie 2019) este de 163 de mii.

AGORA precizează că extinderea numărului de beneficiari, dar și majorarea cuantumului ajutorului social au fost anunțate și de fosta prim-ministră, Maia Sandu. „În contexul programului de ajutor pentru perioada rece a anului, propunem în bugetul pentru 2020 creșterea indemnizației de la 350 la 500 lei pe lună. Propunem să majorăm numărul beneficiarilor acestei indemnizații”, a declarat Maia Sandu la 16 octombrie curent.

Citește și: Guvernul Chicu are noi secretari de stat. Cine vine și cine pleacă din Executiv

Scriem pentru tine. Vrei să ne susții? Sprijinul cititorilor noștri este esențial pentru a putea face în continuare jurnalism independent, iar noi vrem să continuăm cu același curaj și dedicație. Susține redacția AGORA cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon. Îți mulțumim!