Ne-am dat întâlnire într-o cafenea micuță din capitală. A intrat încrezută, cu pași apăsați și cu un zâmbet larg. A urmat o îmbrățișare caldă și foarte prietenoasă. Te face să fii mai plină de viață și îți dă putere. Îi propun să-mi povestească despre copilăria ei. Șovăie puțin, dar prinde curaj pentru a vorbi.

Despre o copilărie mai matură

„Eu am doi frați, unul mai mare și unul mai mic. În clasa a V-a am atras atenția părinților unui băiat. Familiile noastre se cunoșteau, pentru că aveau o afacere comună. Pentru noi este un caz aparte atunci când două familii doresc să transmită afacerea copiilor. Astfel, au loc căsătoriile aranjate. Mămica mea era foarte deșteaptă și înțelegea că la cei 12 ani ai mei eu sunt prea tânără. S-a apropriat de mine și m-a întrebat dacă ar exista oportunitatea ca eu să nu mă duc la școală, ce aș răspunde”, povestește Cristina Raducan.

Face o pauză, bea un gât de ceai de mentă și continuă pe un ton mai domol: „Chiar dacă nu am știut despre ce este vorba, mie îmi plăcea foarte tare la școală și nu am vrut să renunț. Mămica l-a convins pe tata să așteptăm câțiva ani ca să termin cel puțin nouă clase. Familia băiatului respectiv a acceptat. După aceea a avut loc logodna, cu un platou cu aur, daruri și diverse obiecte. Toată lumea știa că eu sunt logodită, doar eu nu știam și nu înțelegeam ce se întâmplă”.

„Totuși, această istorie s-a terminat foarte repede, pentru că eu am ținut să-mi continui studiile, iar ei s-au răzgândit și-au rupt logodna”, a continuat ea.


Dorința de a face studii

Nu și-a imaginat niciodată viața stând acasă. Dorința de a face carte era mult prea puternică. Asta i-a și permis să devină independentă. O întreb despre anii de școală, la care nu zăbovește să-mi răspundă.

„A fost o perioadă în care se închideau școlile ruse. Părinții mei erau mai mult plecați cu afacerea. Se apropria termenul limită de depunere a actelor pentru școală. Într-un moment, m-am dus singură la directoarea școlii unde învățam și am rugat-o să-mi dea documentele. Nu știu cum, dar într-un final am convins-o să mi le dea în lipsa mamei. Abia aproape de septembrie, mămica a început să se întrebe, să vadă unde sunt, ce fac și ce școală să urmez. Ei voiau la o școală cât mai aproape de casă, dar care a avut o reputație nu tocmai bună. De partea cealaltă, eu eram hotărâtă să-mi fac studiile acolo unde am ales, chiar dacă era mai departe de casă”, își amintește Cristina Raducan.

Când aude cuvântul facultate, îi apare zâmbetul larg pe față și-i lucesc ochii. Totuși, ezită pentru un moment ca să prindă mai mult curaj.

„Când trebuia să intru la facultate, a fost o criză. Aceasta a afectat și afacerea părinților mei. A trebuit să ne mutăm și au fost perioade în care nu am avut ce mânca”, își începe povestirea pe un ton scăzut.

„Eu știam că vreau să fiu avocat de mică, mie îmi plăcea tot timpul să apăr fetele și pe cei mai slabi ca mine. La universitate am întrat fără nicio greutate, singura piedică era faptul că trebuia să achit o sumă de bani până la o anumită dată. Singura mea soluție a fost să mă apropii de rector să discut cu el. Am cerut să mi se ofere mai mult timp până găsesc bani suficienți ca să achit taxele”, explică femeia.

„Dacă eram dată afară de la facultate, riscam să mă căsătoresc contrar voinței mele”, a precizat ea.

„Lucram mereu, încercam să demonstrez că pot”

„Atunci a înțeles și tăticul că vreau să învăț. Am găsit cunoscuți care ne-au spus despre Centrul Romilor de la Budapesta, la care pot să apelez. Ne-au zis că ei nu dau burse, dar posibil să avem o șansă. Am vorbit cu ei la telefon, am depus actele și am fost acceptată. Singura condiție era ca eu să demonstrez că învăț foarte bine, iar ei îmi plăteau deja toate taxele mele”, menționează ea.

După ce a absolvit facultatea, Cristinei i s-a propus să facă un stagiu la organizația care i-a achitat studiile. De atunci, și-a început cariera și a continuat studiile de masterat.

„Mi-a fost greu la început, pentru că eram singură, nu-mi aveam familia alături. Lucram mereu și încercam să demonstrez că pot. Am aplicat la master în Budapesta, iar ulterior am fost invitată să fac stagiunea în Consiliul Europei. Acesta a fost visul meu: Curtea Europeană a Drepturilor Omului. A fost una dintre cele mai frumoase experiențe”, povestește cu mândrie.

Dragoste, căsătorie și... divorț

Despre stagii și studii vorbește cu pasiune, dar când vine vorba de dragoste, nu pare atât de sigură pe ea. Ascunde în trecut o istorie cu început frumos, dar care s-a soldat cu un eșec. Observ că ezită să-mi răspundă, dar încerc să o încurajez să vorbească.

„După ce m-am întors acasă, am început relația cu un băiat care nu era de origine romă. Eu nu prea am avut mulți prieteni, era doar o vecină cu care mă înțelegeam foarte bine pentru că era prietena mamei mele. Din cauza vizetelor foarte dese, am început să vorbesc cu băiatul ei mai mare. De la vorbe simple, am ajuns la concluzia că avem sentimente și am început să ne întâlnim”, a spus ea.


Despre momentele frumoase din viața de cuplu își aduce aminte cu multă fericire. Menționează și o istorie amuzantă despre cum a fost prinsă că are un iubit: „Prima jumătate de an ne-am întâlnit în secret la inițiativa mea. Îmi era frică că tăticul meu o să fie împotrivă, pentru că el nu este rom. Dar s-a aflat foarte ușor. La noi acasă erau trei telefoane, la care puteai asculta ce se vorbește, iar tăticul meu a auzit o conversație în care el îmi spunea cuvinte dulci”.

După trei ani de relație, Cristina a decis că este momentul să-și formeze o nouă familie, la insistențele părinților.

Felul de a povesti i se schimbă și nu mai este atât de vioaie: „Am plecat la Budapesta pentru un alt stagiu timp de șase luni. În tot acest timp ne-am trimis scrisori, pentru că internetul nu mai era așa de evoluat ca acum. Când m-am întors acasă, a fost o decizie bruscă. El mi-a propus să fiu soția lui, iar eu am acceptat. Căsătoria mea a coincis cu avântul din cariera mea. La un moment dat, am fost pusă în situația să aleg între soțul meu sau carieră. Atunci am crezut că trebuie să aleg familia și nimeni nu mi-a spus că fac un pas greșit”.

„Noi am fost căsătoriți timp de șase ani. Se transformase într-un fel de tiranie. Pe el îl deranja că eu am devenit o femeie activistă și că trebuia să fiu mai mereu plecată. I-am propus să mă însoțească în Budapesta, dar a dat cu piciorul în orice oportunitate. Iar după doi ani, am luat decizia în comun că este mai bine să divorțăm”, a continuat ea.

Despre stereotipuri

Povestește că în școală nu a fost niciodată discriminată. Lucrurile au început să schimbe odată cu înaintarea în vârstă. „Ești romă?”. Este o întrebare care i-a fost adresată deseori la interviurile de angajare, chiar dacă nu înțelegea de ce o primea.


„După divorț, am început să caut noi oportunități în Europa. Prima mea încercare a fost la o companie juridică. Eu de la început spuneam că sunt romă și nu încercam să ascund asta. Părinții mei m-au crescut mândră că fac parte din comunitatea romă, iar atitudinea mea deschisă le-a plăcut șefilor. Am început cu un salariu foarte mic. Experiența nu a fost plăcută, a fost ceva foarte sexist și discriminatoriu. Eu eram singura fată care lucra acolo. Tot timpul când trebuia de făcut ceai sau cafea, eu eram nevoită să las muncă mea și să alerg să fac ce vor ei. Când mi-am câștigat o poziție mai superioară am început să-i refuz, iar ei priveau neobișnuit”, spune ea.

„La o întâlnire a șefilor cu clienții, am fost rugată să intru și eu în sală. Era obijduitor pentru mine că nu înțelegeam de ce. Eu am intrat și ei m-au impus să mă aplec peste masă pentru a mă uita la niște foi. La această acțiune trebuia să întorc corpul meu și, astfel, devenea vizibil posteriorul. După acest incident am plecat de acolo”, a menționat Cristina.

Femeile rome, supuse

Cristina susține că starea lucrurilor a evoluat în bine. De exemplu, obținerea unor burse pentru studii a devenit mult mai simplă.

„Acum, fetele au o șansă mai mare de a se realiza pe plan profesional. Dar problema care continuă să rămână este legătura patriarhală. Chiar dacă bărbații spun că susțin fetele rome, nu-i adevărat. Totul este doar de fațadă. Îmi pare rău că până în prezent femeile în societatea romă sunt manipulate de bărbat și sunt supuse. Mămicile nu au avut informațiile despre necesitatea studiilor sau necesitatea vizitei la medici, dreptul lor de a fi informate, respectiv, asta învață și fiicele lor”, a explicat ea.

Este o fire puternică. Nu îi este frică să vorbească despre problemele din comunitatea ei, chiar dacă asta ar atrage multe critici.

„Nu m-aș căsători”

Spune că nu-și regretă alegerile făcute. Privește optimistă în viitor. Crede că, într-un final, bărbații vor începe să accepte femeile la egal.

„Nu regret nimic din ceea ce am făcut, pentru că a fost o lecție de viață. Dar dacă ar fi să mă întorc în trecut, eu nu m-aș căsători. Fetelor doresc să le transmit să încerce să-și conecteze inima cu mintea și să găsească ceea ce le aduce licărirea în ochi. Fiți puternice, ascultați-vă inima și mergeți doar înainte spre atingerea țelului, fără a privi în urmă”, a concluzionat ea.

În prezent, Cristina Raducan promovează și apără interesele femeilor rome. Este președinta Rețelei femeilor și fetelor rome din Republica Moldova și președinta Rețelei Internaționale a femeilor rome. 

*Autor: Ilinca Fiodorov, stagiară

Scriem pentru tine. Vrei să ne susții? Sprijinul cititorilor noștri este esențial pentru a putea face în continuare jurnalism independent, iar noi vrem să continuăm cu același curaj și dedicație. Susține redacția AGORA cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon. Îți mulțumim!