Din patru potențiali viceprimari, Ceban a rămas doar cu Chironda. CMC nu a acceptat celelalte candidaturi

Din patru potențiali viceprimari, Ceban a rămas doar cu Chironda. CMC nu a acceptat celelalte candidaturi
Foto: privesc.eu

Activistul Victor Chironda a fost ales viceprimar al capitalei cu votul a 41 de membri CMC. Alți trei candidați la funcția de viceprimari ai capitalei, Angela Cutasevici, Inga Ionesii și Ilie Ceban, nu au reușit să întrunească suficiente voturi din partea consilierilor municipali pentru a fi numiți în funcție. Nu le-au ajuns câte un vot.

„A fost greu să accept această propune a primarului, dar consider că este o oportunitate să realizez lucrurile pe care mi le-am propus. Am realizat o serie de proiecte, am descoperit scheme, am participat în această campanie electorală alături de alți candidați și am observat că ce ne-am propus s-a regăsit și în programele contracandidaților. Vreau să punem punct neregularităților și să începem o dezvoltare durabilă a orașului”, a declarat Chironda. 

După o rundă lungă de întrebări din partea colegilor, Chironda a primit votul de susținere a 41 de consilieri din cei 44 prezenți la începutul ședinței.

Un alt candidat, Inga Ivanesii nu s-a putut prezenta la ședința. Candidata a avut o intervenție scurtă prin Skype, lucru ce a stârnit nemulțumirea consilierilor.

„Nu este admis ca cineva să fie votat prin Skype. O să ajungem subiect de anecdote. Este mare rușine situația în care a ajuns Primăria”, a spus de la tribună, consilierul liberal, Ion Cebanu.

Pentru susținerea candidaturii au votat 25 de consilieri. În contextul în care majoritatea minimă constituie 26 de voturi, pentru a obține funcția, Ingăi Ivanesii nu i-a ajuns un vot.

Candidatul înaintat de primarul general, Ilie Ceban, de asemenea nu a câștigat încrederea consilierilor. Cele mai multe voturi contra și abțineri au venit din partea fracțiunilor PAS și Da. Consilierii și-au argumentat alegerea prin faptul că „nu înțeleg domeniile de competență a candidatului”. Și candidatului Ceban nu i-a ajuns un vot, acumulând 25.

Ce-a din urmă candidatură examinată, a fost cea a Angelei Cutasevici. Deși a încercat să argumenteze domeniile de competențe, având o experiență bogată în domeniul pedagogiei și argumentând că va reprezenta domeniul educației și cel social, candidata a fost luată la întrebări.

Potrivit consilierilor, Cutasevici a fost surprinsă în perioada electorală a alegerilor parlamentare, în poze alături de ex-liderul PD, Vlad Plahotniuc, ceea ce ar fi în contradicție cu statutul de secretar de stat pe care îl avea atunci. 

Cutasevici a confirmat că a fost implicată în acțiunile electorale, însă, a argumentat că nu era în funcție în acea perioadă și era în drept să comunice cu reprezentanții politici.

În urma votului, candidata s-a ales cu 25 de susțineri din partea consilierilor. La fel ca și candidaturile precedente, Cutasevici a mai avut nevoie de un singur vot.

Sprijină redacția Agora cu 160 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un coș de produse locale de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
După 12 ani de interimat, directorul Agenției de Inspectare și Restaurare a Monumentelor a fost eliberat din funcție

După 12 ani de interimat, directorul Agenției de Inspectare și Restaurare a Monumentelor a fost eliberat din funcție

Anchetă internă la Moldovagaz. Distribuitorii au inclus în facturi mii de metri cubi de gaz care nu au fost consumați

Anchetă internă la Moldovagaz. Distribuitorii au inclus în facturi mii de metri cubi de gaz care nu au fost consumați

INTERVIU | Este Chișinăul un oraș în care vrei să locuiești? (VIDEO)

INTERVIU | Este Chișinăul un oraș în care vrei să locuiești? (VIDEO)

Advertoriale
INTERVIU | E-semnătura, serviciile online și votul electronic. Despre digitalizare, cu vicepremierul Iurie Țurcanu (VIDEO)

INTERVIU | E-semnătura, serviciile online și votul electronic. Despre digitalizare, cu vicepremierul Iurie Țurcanu (VIDEO)

Spune stop îmbătrânirii: alege liftingul facial şi recapătă-ţi încrederea în tine

Spune stop îmbătrânirii: alege liftingul facial şi recapătă-ţi încrederea în tine

Câtă hârtie a economisit IuteCredit în două luni (VIDEO)

Câtă hârtie a economisit IuteCredit în două luni (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
Cele mai populare
  • 1
    O casă pe pământ din Chișinău a fost cuprinsă de flăcări. Mai mult de 70% din locuință a fost distrusă (FOTO)
  • 2
    O plantă ar putea atenua efectele dăunătoare ale obezităţii
  • 3
    O nouă solicitare a lui Robu, amânată. CSM nu a eliberat acordul pentru urmărirea penală în privința unui judecător
  • 4
    Carantină de 14 zile pentru moldovenii care revin în țară din opt state din sudul Africii, din cauza apariții noii tulpini de COVID-19
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.