„E în puterea ta să oprești epidemia HIV!” Date statistice alarmante despre numărul celor infectați

„E în puterea ta să oprești epidemia HIV!” Date statistice alarmante despre numărul celor infectați

Peste 9 mii de persoane trăiau la 1 ianuarie 2019 în țara noastră, având virusul HIV. Numărul lor a scăzut, în comparație cu anul 2018, iar momentul cel mai îmbucurător este că circa 2/3 din aceștia, mai exact 6 475 de persoane se află actualmente în Terapie Antiretrovirală. Asociația Obștească „Inițiativa Pozitivă” desfășoară campania socială „E în puterea ta să oprești epidemia HIV!”, cu ocazia Zilei Mondiale de combatere a SIDA – 1 decembrie. Sloganul campaniei este „E în puterea ta!”. Vedeți ce video emoționant au realizat.

Pe data de 01 decembrie în toată lumea este marcată Ziua Mondială de combatere a SIDA. În această zi, toți cei care nu sunt indiferenți față de problema HIV/SIDA, își unifică eforturile pentru combaterea epidemiei prin informarea cu privire la căile de transmitere a infecției, îndemnând și încurajând oamenii să-și cunoască statutul HIV, să fie toleranți față de cei care sunt afectați de această epidemie și să ia o poziție activă în lupta împotriva HIV.

Scopul campaniei este formarea unei poziții active, la diferite niveluri, pentru a opri epidemia de HIV, pornind de la ideea că fiecare persoană în parte are puterea de a influența procesul de combatere a epidemiei HIV.

Mesajele pe care le vor transmite:

  • E în puterea ta să-ți cunoști statutul HIV;
  • E în puterea ta să ai o atitudine nediscriminatorie față de persoanele care trăiesc cu HIV;
  • E în puterea ta să susții acțiunile care vizează stoparea epidemiei HIV/SIDA.

Sute de oameni se infectează anual cu HIV în Moldova. O parte din ei nu cunosc despre aceasta și nu primesc tratament. Mesajul trebuie să ajungă în comunități, pentru mobilizarea și extinderea drepturilor, și posibilităților comunităților (împuternicirea comunităților). Este în puterea politicienilor să înțeleagă importanța comunităților și să adopte deciziile împreună cu comunitățile și pentru comunități.

HIV se transmite:

  • de la o persoană infectată, pe cale sexuală;
  • prin sânge infectat;
  • pe cale materno-fetală.

Oricine se poate infecta de HIV, indiferent de sex, vârstă, religie sau venit, de aceea este foarte important să ne informăm despre HIV/SIDA, să ne testăm și să vorbim apropiaților despre riscurile HIV/SIDA. E în puterea ta!

„Inițiativa pozitivă” este o organizație de pacienți care trăiesc, sunt afectați sau vulnerabili la HIV, care își desfășoară activitatea în toată Republica Moldova.

Asociația Obștească „Inițiativa Pozitivă”, cu susținerea financiară a IP „UCIMP”, Fundației Internaționale de Caritate „Alianța pentru Sănătate Publică” (Ucraina), Organizației de Caritate 100% LIFE” (Ucraina), Coaliției Internaționale pentru pregătirea tratamentului – ITPC, Ambasadei Suediei în Republica Moldova, Biroului Organizației Mondiale a Sănătății din Republica Moldova (OMS), Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare în Moldova, a lansat, pentru perioada 15 noiembrie – 15 decembrie, campania socială „E în puterea ta să oprești epidemia HIV!”, desfășurată cu ocazia Zilei Mondiale de combatere a SIDA – 1 decembrie. Sloganul campaniei este „E în puterea ta!”

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.