Vicepreședintele partidului Platforma „Demnitate și Adevăr” este de părere că alianța PSRM-ACUM, creată în iunie curent, trebuia să acționeze mai hotărât și, pe alocuri, mai radical pe implementarea declarației Parlamentului din 8 iunie privind caracterul capturat al statului. Totodată, Alexandru Slusari spune că formațiunea pe care o reprezintă a încercat să convingă PAS și PSRM de necesitatea votării unor legi care să aibă ca bază declarația Parlamentului, însă nu a reușit să convingă componentele de coaliție. Totodată, Slusari consideră că era nevoie de mai multe angajări a răspunderii politice și nu de organizare de concursuri în condițiile unui stat capturat.
„Din prima zi conștientizam că această majoritate fragilă și foarte nefirească nu poate dura mult timp, de aceea regretul meu e că nu ne-am pornit mai fundamental, mai radical pe alocuri, cu valorificarea declarația de capturare a statului”, a declarat Slusari în cadrul emisiunii „Secretele puterii” de la Jurnal TV.
Acesta spune că principalul impediment au fost diversele păreri din cadrul coaliției.
„Unde am mers pe calea concursurilor, acolo am dat-o în bară”
Vezi și aceste știri

Republica Moldova, lovită de secete: Cum au fost anii lipsiți de ploaie și ce consecințe au avut asupra recoltei (CARDURI)

CNN: Rusia oferă libertate prizonierilor dacă pleacă să lupte în Ucraina. Mulți sunt trimiși ca momeală în prima linie
