Totuși, opțiunea de livrare a gazelor prin coridorul transbalcanic nu ar acoperi toate necesitățile de consum ale țării noastre.

„Acolo putem avea posibilitatea de a lua 12,4 milioane de metri cubi de gaz pe zi. Asta asigură toți consumatorii din RM. Însă în perioada de vârf noi consumăm mai mult, 15 milioane de metri cubi pe zi. De aceea apare acest risc, că noi trebuie să suplimentăm această cantitate”, a declarat președintele Consiliului de Administrație al MoldovaGaz, Vadim Ceban.

Pentru a acoperi această diferență, se examinează posibilitatea utilizării resurselor alternative, cum ar fi rezervele de păcură. De asemenea, se ia în calcul scenariul de a limita consumul de gaz.

„MoldovaGaz va trebui să încheie mai multe contracte, dar sunt și momente tehnice, fiindcă acest traseu nu a fost testat. Chiar dacă se reușește pe partea de formalizare, sunt riscuri legate de funcționarea acestei infrastructuri. De la 1 ianuarie, toate instituțiile trebuie să fie pregătite în caz de apariție a situațiilor excepționale de ordin tehnic. Scenariul cu deconectarea în posibilă situație de criză, trebuie să fim pregătiți, dar trebuie să evităm acest scenariu. Nu putem admite deconectarea agenților economici. Acest scenariu trebuie să fie ultimul la care vom recurge”, a declarat prim-ministrul Ion Chicu.

Amintim că, în urma vizitei pe care a întreprins-o la Moscova, Ion Chicu a spus că partea rusă a dat asigurări că gazele naturale vor fi livrate în Republica Moldova, chiar și în cazul în care Rusia și Ucraina nu vor ajunge la o înțelegere, iar livrarea prin tranzitarea teritoriului ucrainean nu va fi posibilă.

Scriem pentru tine. Vrei să ne susții? Sprijinul cititorilor noștri este esențial pentru a putea face în continuare jurnalism independent, iar noi vrem să continuăm cu același curaj și dedicație. Susține redacția AGORA cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon. Îți mulțumim!