Își plimbă privirea de-a lungul unui perete pe care un bărbat înalt și musculos încearcă să facă niște salturi. Împrejmuit de cercuri incerte, atletul poate fi identificat doar după câteva linii care indică cu aproximație unde-i sunt ochii, unde-i este capul, unde-i sunt umerii...

 „Va fi ilustrat un bărbat care încearcă să-și depășească limitele pentru a ajunge la scopul propus. De fapt, este vorba despre exercițiul săritura în lungime”, îmi explică stăpânul periei, în timp ce mângâie cu ochii peretele imens.

Radu Dumbrava are o relație aparte cu zidurile. Pentru el, pereții sunt niște coli albe de hârtie. Cu ajutorul pensulelor și al culorilor pune pe ei emoții, gânduri, vise, așteptări și împliniri. Fiecare mișcare, fiecare linie, are un scop.

De multe ori ai nevoie să faci câțiva pași în spate pentru a-ți da seama dacă linia desenată este acolo unde trebuie. La fel e și în viață.

Se așază în pirostrii și răstoarnă pe un capac din metal puțină vopsea. Cu peria adună stropii răzleți, apoi începe să lucreze. Ajutat de o scară urcă și coboară, privește, analizează, măsoară, apoi se îndepărtează și cercetează iar rezultatul. Vorbește frumos și profund, iar ochii îi licăresc când explică de ce pictează. Arta l-a învăluit ca o haină călduroasă într-o zi posomorâtă de noiembrie, iar de atunci, merg mână în mână. Deși este foarte tânăr, știe perfect ce vrea. De aceea, nu lasă nimic la mâna destinului. 

Nu aștept proiectele, propunerile să vină la mine. Merg eu la ele. Dacă am o idee, înseamnă că trebuie să o realizez. Dacă îmi doresc, înseamnă că pot găsi soluții.

 Aceeași schemă a fost aplicată și în cazul peretelui pe care îl are în față. Altădată gri și sumbră, bucata de beton, care împrejmuiește stadionul Dinamo, a devenit în doar câteva luni o pată enormă de culoare făcându-i pe trecători să întoarcă privirile, iar pe copii să-și lase ghiozdanele jos și să admire.

 

Asta inspiră. Într-o zi a trecut o femeie pe alături. M-a privit, s-a uitat la ceea ce fac, apoi mi-a întins trei mere, mari de nici nu le puteam ține în palme. A fost felul ei de a-mi mulțumi. Am rămas impresionat.

 Contrar aparențelor care spun că pictorii muncesc doar când le vine cheful sau inspirația, Radu Dumbrava își trăiește pasiunea și arta conform unui plan bine pus la punct. Chiar dacă flexibilitatea îl caracterizează, consecvența nu-l lasă să devieze de la scopul setat inițial. Așa se face că de îndată ce calendarul prevestește primăvara și până cad ploile ciobănești de toamnă, artistul e la datorie.

 Trăiește aceeași realitate ca toți tinerii de vârsta lui. Știe cum arată grijile și problemele, își dorește o viață mai bună și speră că viitorul va fi nuanțat în culori blânde. Ce-l face diferit, însă, este dragostea nebună și pe alocuri oarbă pe care o nutrește pentru orașul Chișinău.

 Pur și simplu iubesc acest loc. Chiar îmi place și iubesc Chișinăul. În ultimul timp tot mai mult. Cu cât mai mult îl înfrumusețez, cu atât mai mult îmi place.

 Recunoaște că ultimii ani l-au schimbat, schimbândui-se, totodată,  și percepția pe care o are asupra vieții. Și-a aflat limitele aproximative, a putut să-și privească potențialul în față și a făcut pact cu răbdarea și statornicia. Plimbările prin oraș sunt asemeni unei inspecții. Nu-și ține ochii în pământ pentru că privirea lui se zbuciumă în permanență căutând noi puncte de repere pe care să se odihnească, apoi să le transforme. Dacă ar avea niște puteri nebănuite ar acoperi întreg orașul de culoare. L-ar salva de sub povara dărâmăturilor, a pereților jerpeliți și a gri-lui care îl înfășoară.

 Este exact așa cum ar fi la tine acasă curat. Îți place, primești plăcere, vrei să treci pe lângă acel loc. Când nu e așa - vrei s-o rupi din gară și acolo se termină tot. 

Între timp, bărbatul musculos s-a ales cu o pereche de ochi și cu o podoabă capilară de invidiat. Radu i-a reliefat cu vârful pensulei corpul bine lucrat, apoi cu o mișcare lungă și precisă l-a lăsat să izbândească totuși săritura în lungime. De pe puloverul vărgat culorile curg pestrițe, semn că degetele artistului s-au mai sprijinit din când în când de materialul moale. 

Dacă nu s-ar fi simțit atât de confortabil în colivia culorilor, Radu Dumbrava ar fi putut fi unul dintre sutele de tineri care își fac bagajele și pleacă. El, însă, nu are nevoie de iluzia unui viitor departe pentru a-și resuscita pofta de viață pentru că a învățat să transforme orice colț pe care pășește în mici piese din rai.  Șorții și picioarele goale nu se potrivesc deloc cu frigul de afară, dar măcar îi oferă libertate de mișcare. Iar libertatea, se știe, este pâinea oamenilor înfrățiți cu arta...

Scriem pentru tine. Vrei să ne susții? Sprijinul cititorilor noștri este esențial pentru a putea face în continuare jurnalism independent, iar noi vrem să continuăm cu același curaj și dedicație. Susține redacția AGORA cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon. Îți mulțumim!