Prețul petrolului se menține la maximele ultimelor două luni

Prețul petrolului se menține la maximele ultimelor două luni
Foto: financialexpress.com


Preţurile petrolului s-au menţinut vineri în apropierea unor maxime ale ultimilor două luni şi erau pe cale să bifeze a treia săptămână consecutivă de creştere pe fondul unor aşteptări pozitive din pieţe pentru reducerea producţiei membrilor OPEC+, transmite Reuters, citată de Mediafax.

În ciuda îngrijorărilor din pieţele internaţionale cu privire la negocierile comerciale dintre Statele Unite şi China, preţul petrolului sortiment Brent, relevant pentru piaţa europeană, se tranzacţiona vineri în creştere cu 17 cenţi, sau 0,27%, la 64,14 dolari/baril, în timp ce sortimentul WTI (West Texas Intermediate), relevant pentru piaţa americană, se tranzacţiona la 58,67 dolari/baril, în creştere cu 0,14%, sau 8 cenţi.

Preţurile au atins joi cele mai ridicate niveluri de la sfârşitul lunii septembrie încoace, după ce presa internaţională a informat că Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) şi Rusia ar putea conveni extinderea acordului de reducere a producţiei de petrol cu încă trei luni la următoarea întâlnire din 5-6 decembrie.

Grupul extins al ţărilor exportatoare de petrol va sublinia de asemenea la întâlnirea respectivă necesitatea unei respectări mai stricte a acordului din partea Irakului şi a Nigeriei.

„O abordare disciplinată din Irak şi Nigeria ar trebui să îndepărteze încă 300-400.000 de barili/zi (bpd) de la nivelul producţiei ceea ce va conduce la o piaţă echilibrată în prima jumătate a anului 2020 şi la un posibil deficit de aprovizionare în a doua jumătate”, potrivit analiştilor companiei de brokeraj petrolier PVM.

Acordul actual prevede o reducere a producţiei de 1,2 milioane bpd până la sfârşitul lunii martie.

Dacă tot ai ajuns aici...

...înseamnă că ți-a plăcut articolul sau te preocupă subiectul. Noi vrem să venim cu cât mai multe articole pe care să le citești până la final. Acum le poți spune direct jurnaliștilor din redacție ce vrei să citești și în ce format.

Noi păstrăm jurnalismul AGORA deschis tuturor. Nu avem în spate oligarhi sau politicieni și nimeni nu-i dictează editorului cum să scrie despre un subiect sau altul. Sprijinul tău ne va ajuta să ne păstrăm această independență. Orice contribuție, oricât de mare sau mică, este extrem de valoroasă pentru noi.

Sprijină AGORA astăzi cu doar 98 de lei. Mulțumim.

Vezi și aceste știri
Maia Sandu s-a întâlnit la New York cu Președintele Confederației Elvețiene, Guy Parmelin

Maia Sandu s-a întâlnit la New York cu Președintele Confederației Elvețiene, Guy Parmelin

O inițiativă legislativă a Maiei Sandu ar permite reducerea tarifelor la gazele naturale prin eliminarea unor cheltuieli de 150 de milioane de lei pe an

O inițiativă legislativă a Maiei Sandu ar permite reducerea tarifelor la gazele naturale prin eliminarea unor cheltuieli de 150 de milioane de lei pe an

Consilierul municipal PAS, Roman Cojuhari este noul director la Poșta Moldovei

Consilierul municipal PAS, Roman Cojuhari este noul director la Poșta Moldovei

Advertoriale
MAIB - „Leader in Card Performance 2021”, potrivit Mastercard

MAIB - „Leader in Card Performance 2021”, potrivit Mastercard

Infrastructură modernă de cartier, grație unui parteneriat dintre Inamstro și Primăria Municipiului Iași

Infrastructură modernă de cartier, grație unui parteneriat dintre Inamstro și Primăria Municipiului Iași

Mastercard a acordat FinComBank S.A distincția „Leader in Moneysend: Clickpay.md” pentru leadership în domeniul transferurilor bănești

Mastercard a acordat FinComBank S.A distincția „Leader in Moneysend: Clickpay.md” pentru leadership în domeniul transferurilor bănești

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Decizie CtEDO: Alexander Litvinenko, spionul otrăvit cu poloniu, a fost asasinat de agenți ai Federației Ruse
  • 2
    Bancnote murdare, rupte sau fără colțuri? Iată ce poți face dacă ai acasă bani deteriorați (GRAFIC)
  • 3
    Top cele mai sigure orașe din lume în anul 2021
  • 4
    Rămâi fără WhatsApp, dacă nu ți-ai schimbat telefonul de mult timp. Ce presupun noile actualizări
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.