Un grup specializat în contrabanda cu produse de tutungerie și spălare a banilor, destructurat printr-o operațiune internațională (VIDEO)

Un grup specializat în contrabanda cu produse de tutungerie și spălare a banilor, destructurat printr-o operațiune internațională (VIDEO)

Un grup criminal organizat, format din cetățeni moldoveni, români și armeni, cumpărau din Moldova și Ucraina cantități importante de țigarete care proveneau din contrabandă. Ulterior, le depozitau în județul Suceava, iar în final le transportau și vindeau în Franța. Activitatea lor a fost documentată de autoritățile franceze și a implicat cooperarea și efectuarea activităților de urmărire penală pe teritoriul Franței, României și Republicii Moldova simultan.

 Astfel, oamenii legii au efectuat un complex de acțiuni de urmărire penală în Chișinău și Briceni. Ca urmare a perchezițiilor efectuate, au fost depistate: un pistol cu țeavă ghintuită, telefoane, cartele SIM, mostre și alte materiale probatorii care demonstrează implicarea  grupului. Perchezițiile au fost efectuate la domiciliile unui bărbat și femei, cu vârste între 45 și 60 de ani.  Rezultatele acestora urmează a fi expediate autorităților din Franța.

                   

Cauza penală are la bază bănuiala rezonabilă că pe ruta Ucraina-România-Moldova, a fost constituit un grup infracțional organizat, din cetățeni români, moldoveni și armeni, care au acționat în mod coordonat, atunci când au cumpărat din Moldova și Ucraina cantități importante de țigarete care proveneau din contrabandă. Următorul pas a fost depozitarea lor în județul Suceava, pentru ca în final să fie transportate și vândute  în Franța. Aceștia transportau cite 500 blocuri la doua zile, în mașini mici, a câte 200 blocuri.

 Acțiunile bănuiților ar fi prejudiciat bugetul Franței  cu 2 700 000 euro.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Gradul de vulnerabilitate pentru compensații la energia consumată, deja disponibil pe compensatii.gov.md. Cum verificăm

Gradul de vulnerabilitate pentru compensații la energia consumată, deja disponibil pe compensatii.gov.md. Cum verificăm

Andrei Spînu: R. Moldova a importat timp de o zi 40% din energia electrică necesară la preț de 415 euro. Cum acoperim consumul în continuare

Andrei Spînu: R. Moldova a importat timp de o zi 40% din energia electrică necesară la preț de 415 euro. Cum acoperim consumul în continuare

Localitățile raioanelor Nisporeni, Ungheni, Glodeni și Fălești vor avea acces la apă potabilă. România va demara construcția uni apeduct ce va subtraversa râul Prut

Localitățile raioanelor Nisporeni, Ungheni, Glodeni și Fălești vor avea acces la apă potabilă. România va demara construcția uni apeduct ce va subtraversa râul Prut

Advertoriale
Preparatele Heel - Remediul tusei și răcelii

Preparatele Heel - Remediul tusei și răcelii

Cum să evaluezi gândirea și competențele candidaților în cadrul interviului de angajare

Cum să evaluezi gândirea și competențele candidaților în cadrul interviului de angajare

Fundația Orange ajută familiile vulnerabile din țară, în depășirea crizei energetice

Fundația Orange ajută familiile vulnerabile din țară, în depășirea crizei energetice

EMISIUNI
  • PROFESIONIȘTII | Activist civic: „Există stereotipurile că tot ce fac oamenii din ONG-uri, fac doar pentru bani. Acei oameni nu sunt activiști civici” (VIDEO)
    PROFESIONIȘTII | Activist civic: „Există stereotipurile că tot ce fac oamenii din ONG-uri, fac doar pentru bani. Acei oameni nu sunt activiști civici” (VIDEO)
  • Prepare for Future #11, Marcela Lefter - Viitorul energetic al Moldovei și al întregii planete
  • Moldova, I am back! | Alina Perju, tânăra care a revenit din Franța pentru a îmbunătăți viața sătenilor din sudul țării
  • Prepare for Future #10. Svetlana Dimitrioglo și Cătălina Bacalâm, despre digitalizarea globală a industriei fashion
  • DESCIFRAT| Interesele din spatele spargerilor de Telegram și securitatea cibernetică în era tehnologiilor informaționale (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Ultima oră! Tarifele la energia electrică s-au majorat. Cât vor achita consumatorii Premier Energy și FEE Nord
  • 2
    Pensiile nu vor fi indexate conform ratei inflației, așa cum prevede legea. Spatari: „Este foarte scump”
  • 3
    Ultima oră! Daniel-Marius Staicu devine șef la Serviciul „Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor”, după ce a condus instituția similară din România
  • 4
    Prețul de achiziție a gazelor naturale pentru luna decembrie va fi de 785 de dolari pentru o mie de metri cubi
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.