După ce ministrul Finanțelor, Sergiu Pușcuța a prezentat cifra deficitului bugetar, ce se ridică la 7,4 miliarde de lei, mai mulți deputați se întreabă din ce surse va fi acesta acoperit. Potrivit ministrului, banii urmează să vină din împrumuturile pe piața internă, plasarea valorilor imobililor de stat și sunt prevăzute și surse din privatizarea patrimoniului public. Privatizările, însă, stârnesc mai multe semne de întrebare, așa cum bunurile ar putea fi evaluate la un preț mult mai mic decât cel real.
Deputatul Blocului ACUM, Lilian Carp, afirmă că bugetul prezentat de Guvernul Chicu nu se deosebește foarte mult de bugetul anului 2019, în care era un deficit bugetar de peste 5 miliarde de lei.
„Marea problemă este că noi nu cunoaștem din ce surse va fi acoperit acest deficit bugetar. Fie că vor fi scoase la vânzare anumite bunuri, întreprinderi de stat. Suma este de aproape 350 de milioane de euro, iar temerea este că se revine la acea listă a privatizărilor care era propusă pentru anul 2019, și includea câteva întreprinderi de stat precum Moldtelecom, Tutun CTC, prin care a fost făcută o evaluare prin diminuarea prețului propriu-zis”, a menționat Carp, în cadrul emisiunii Punctul pe Azi de la TVR Moldova.
Deputatul consideră că noul buget este cu conotație electorală. „Vedem că prin acest paravan al unui buget chipurile social, ne putem aștepta la multe fraude prin privatizări”, a adăugat deputatul.
De aceeași părere este și liderul Partidului „Uniunea Salvați Basarabia”, Valeriu Munteanu. Politicianul consideră că până acum, în R. Moldova, privatizările s-au făcut într-o manieră defectuoasă.
„Tutun CTC a plecat. Există o comisie, care cred că va constata că întreprinderea a fost privatizată. Nu cred că Dodon va îndrăzni să privatizeze Moldtelecomul sau Căile Ferate”, spune Munteanu. Totodată, politicianul afirmă că Rusia ar avea interesele sale.
„Sunt departe de gândul că Moscova l-a hrănit pe Dodon și PSRM-ul ani la rând degeaba. La un moment dat, aceștia vor veni și vor solicita câte ceva. Totuși, așa consider că în exercițiul anului 2019, Igor Dodon nu va îndrăzni să facă acest lucru. Va încerca să-i ducă cu vorba pe partenerii de la Moscova până după 2020 când în viziunea lui va câștiga un nou mandat”, a adăugat Munteanu.
Potrivit ministrului Finanțelor, Sergiu Pușcuța, această cifră a crescut cu 1,3 miliarde de lei, sumă care constituie echivalentul eventualului împrumut de finanțare investițional, ce va fi atras de Republica Moldova, pentru dezvoltarea infrastructurii drumurilor.
Conform proiectului, pentru 2020 sunt prevăzute câteva surse de finanțare, în mod special sunt împrumuturile pe piața internă, plasarea valorilor imobililor de stat și sunt prevăzute și surse din privatizarea patrimoniului public.
Vezi și aceste știri

Cesiu 137, stronțiu și iod 131: Explicăm ce conțin norii radioactivi și cum funcționează pastila de Iodură de potasiu în organism

Ambasadorul Federației Ruse, invitat la Ministerul Agriculturii pentru discuții pe marginea sistării importurilor de produse agricole moldovenești

Veste proastă pentru șoferi! De zece ori a fost majorată amenda pentru lipsa asigurării auto
Advertoriale

Toate inovațiile gândite în favoarea clientului la sucursala maib din inima Chișinăului

Uită de grija unui control de la Inspecția Muncii. Încredințează administrarea documentației HR companiei DAD Human Capital
