CSP selectează astăzi candidatul la șefia Procuraturii Generale

CSP selectează astăzi candidatul la șefia Procuraturii Generale

Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) urmează să selecteze, astăzi, candidatul pentru funcția de procuror general. Cei patru pretendenți la această funcția vor trece, începând cu ora 10:00, prin proba interviului.

Serviciul de presă al instituției ne-a spus că, după ce va fi intervievat ultimul candidat, pe site-ul CSP vor fi publicate interviurile în format audio sau video.

Între timp, membrii Consiliului Superior al Procurorilor vor evalua rezultatele etapei de selecție, astfel încât să fie aleasă cea mai bună candidatură dintre Oleg Crîșmaru, Vladislav Gribincea, Veaceslav Soltan și Alexandr Stoianoglo. Precizăm că alegerea CSP-ului trebuie aprobată și de șeful statului.

Amintim că acest concurs a stat la baza „divorțului” dintre ACUM și PSRM.

Inițial, ex-ministra Justiției, Olesea Stamate, a anunțat că rezultatele etapei de preselecție vor fi anulate, fiindcă unul dintre membrii comisiei ar fi votat disproporționat. La scurt timp, socialiștii au cerut public demisia ministrei.

Între timp, fosta prim-ministră Maia Sandu a decis să-și angajeze răspunderea pentru modificarea Legii Procuraturii. Mai exact, urma să fie împuternicită să selecteze doi candidați pentru funcția de procuror general și să transmită lista scurtă la CSP.

Decizia Guvernului Sandu i-a nemulțumit și mai mult pe socialiști, care au înregistrat o moțiune de cenzură în Parlament, care a și fost votată de deputații PSRM și PDM.

Ulterior, deja noul ministru al Justiției, Fadei Nagacevschi, a anunțat că recunoaște rezultatele concursului de preselecție a celor patru candidați și a expediat lista respectivă Consiliului Superior al Procurorilor.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Candidatul BCS pentru funcția de primar de Bălți, Alexandr Nesterovschi, se retrage din cursa electorală

Candidatul BCS pentru funcția de primar de Bălți, Alexandr Nesterovschi, se retrage din cursa electorală

În Chișinău se câștigă cu aproape 20 la sută mai mult decât e media pe țară

În Chișinău se câștigă cu aproape 20 la sută mai mult decât e media pe țară

Atac armat într-un centru multifuncțional din Moscova. Două persoane au decedat, iar trei au fost rănite

Atac armat într-un centru multifuncțional din Moscova. Două persoane au decedat, iar trei au fost rănite

Advertoriale
Ce noutăți aduce Startup Moldova Summit 2021 pentru comunitatea locală de antreprenori și startupuri

Ce noutăți aduce Startup Moldova Summit 2021 pentru comunitatea locală de antreprenori și startupuri

OTP Bank cumpără filiala albaneză Alpha Bank

OTP Bank cumpără filiala albaneză Alpha Bank

Nou de la FinComBank: transferurile Western Union vin online, direct pe card

Nou de la FinComBank: transferurile Western Union vin online, direct pe card

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    O minoră a cerut ajutor într-o farmacie, speriată de un bărbat care ar fi urmărit-o. Intervenția oamenilor legii (VIDEO)
  • 2
    Scoaterea Partidului Șor în afara legii? Cum ar fi posibil. Răspunsul politicienilor
  • 3
    Ultima oră! Alerta cu bombă la Președinție - falsă (UPDATE)
  • 4
    Călătoriile cu trenul ar putea fi subvenționate pentru mii de tineri din Iași, Chișinău și Odesa
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.