Alexandr Stoianoglo a devenit, oficial, procuror general al R. Moldova. După ce acesta a fost propus, joi, pentru șefia Procuraturii Generale de Consiliul Superior al Procurorilor, vineri șeful statului a semnat decretul de numire în funcție.
„Fiind împuternicit constituțional cu competența de numire în funcție a Procurorului General, am agreat decizia Consiliului Superior al Procurorilor luată în urma concursului desfășurat legal în parametrii democrației și statului de drept. Numirea Procurorului General este un moment mult așteptat de către societate, în vederea depășirii impasului atestat în raport cu instituția procuraturii. Reiterez că, Republica Moldova, în perioada actuală nu își poate permite luxul menținerii unei instituții cheie în regim semi-funcțional. Procuraturii Generale urmează ai fi asigurată independența deplină, iar toate procesele să rămînă în afara politicului”, a scris Dodon pe Facebook, anexând decretul.
Potrivit Ziarului de Gardă, Alexandr Stoianoglo a fost deputat și vicepreședinte al Parlamentului, fiind ales pe listele Partidului Democrat din Moldova (PDM). Stoianoglo a intrat în politică în 2001, când a candidat pe listele PDM la funcția de deputat, fiind pe locul opt, în lista condusă de Ion Sturza, dar din care făceau parte și Dumitru Diacov sau Vladimir Filat.
Relansarea în politică s-a produs după evenimentele din aprilie 2009, fiind, iarăși, al optulea în lista PDM la parlamentarele din iulie 2009.
Imediat după alegeri, Stoianoglo a fost promovat în funcția de vicepreşedinte al Parlamentului. Și la parlamentarele anticipate din noiembrie 2010, Stoianoglo a candidat din partea PDM, fiind al 11 în lista electorală, pe primele două locuri aflându-se Marian Lupu și Vladimir Plahotniuc. Stoianoglo a ajuns deputat și a fost ales președinte al Comisiei securitate națională, apărare şi ordine publică.
La parlamentarele ordinare din noiembrie 2014, Alexandr Stoianoglo nu a mai candidat, iar câteva luni mai târziu, în ianuarie 2015, a anunțat că părăsește PDM.
Vezi și aceste știri

„Fără 200 de lei, copilul nu este acceptat la grădiniță”. Fondurile din școli și instituțiile preșcolare - fenomen din '90, prin care se adună milioane în 2022

Maia Sandu nu exclude că ar putea efectua o vizită la Kiev: Există un asemenea plan

Comisia Europeană își dorește să reducă utilizarea pesticidelor chimice cu 50% până în 2030
Advertoriale

Preotul Petru Ciobanu – printre primii absolvenți ai meseriei de cultivator-procesator de bacifere ai Școlii Profesionale Nisporeni

Localitățile Bulboaca și Speia vor avea până la sfârșitul anului propria strategie de dezvoltare a turismului și un plan de acțiuni pentru un termen de până la 10 ani
