Propunerea reprezentantul special al OSCE pentru reglementare transnistreană, Franco Frattini, nu ar conține prioritățile asupra cărora a insistat Tiraspolul, a declarat așa-zisul ministru transnistrean de Externe, Vitali Ignatiev, care este șeful negociatorilor transnistreni.
„În principiu, propunerea lui Franco Frattini nu reflectă nicio prioritate asupra căreia nu putem conveni. Adică, se propune excluderea din protocolul de la Bratislava a mențiunilor ce vizează problemele bancare, de import și cele privind permisele de conducere. Doar că asta ne lipsește de esența documentului nostru. Anume aceste probleme au fost discutate în acea rundă de discuții”, a declarat Vitali Ignatiev într-un interviu pentru presa locală.
Separatistul a comentat și declarația vicepremierului pentru Reintegrare, Alexandru Flenchea, potrivit căruia Tiraspolul insista pe interesele corporative ale unui grup îngust de persoane, motiv din care Chișinău refuzase semnarea protocolului. „Această declarație caracterizează clar profesionalismul omologului meu”, a spus Vitali Ignatiev.
„Partea moldovenească nu este originală, folosind un truc banal pentru a denatura realitatea, prezentând ceea ce dorește ca o realitate, cu scopul de a-și justifica incapacitatea de a îndeplini angajamentele internaționale asumate oficial”, a adăugat șeful negociatorilor transnistreni.
Amintim că, pe 28 noiembrie, vicepremierul pentru Reintegrare, Alexandru Flenchea, a anunțat că autoritățile de la Chișinău acceptă proiectul protocolului de la Bratislava, propus de Franco Frattini. Alexandru Flenchea a refuzat să spună însă ce conține mai exact această formulă de compromis.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.