Peste 350 de accidente, înregistrate în Chișinău în mai puțin de o săptămână

Peste 350 de accidente, înregistrate în Chișinău în mai puțin de o săptămână

Doar în șase zile, în perioada 24-29 noiembrie, în Chișinău s-au produs 356 de accidente rutiere. Potrivit poliției, unul dintre motive este lapovița și persistența ceții. În total, s-au înregistrat 31 de victime.

Cele mai multe accidente, câte aproape 80, s-au produs în zilele de joi și vineri.

„Având în vedere condițiile meteo nefavorabile, conducătorii auto trebuie să manifeste atenție sporită în legătură cu reducerea vizibilității prin aburirea parbrizului si a geamurilor laterale ale autoturismului. Astfel, neluarea măsurilor de dezaburire a acestora pot duce la împiedicarea aprecierii distanței și vitezei mașinii care vine din sens opus sau de pe un drum adiacent”, a explicat poliția într-un comunicat.

Astfel, oamenii legii recomandă șoferilor să conducă prudent, să adapteze viteza la condițiile de drum și să se asigure minuțios înainte de a efectua manevra.

„În afara condițiilor meteo nefavorabile, un alt factor important care poate duce la producerea accidentelor rutiere poate fi slaba pregătire a șoferilor de a conduce autoturisme în condiții meteo nefavorabile. Totodată, rugăm șoferii să manifeste amabilitate în traficul rutier prin cedarea trecerii altui vehicul, astfel evitându-se accidentele rutiere”, a mai punctat poliția.

Oamenii legii amintesc că, în cazul în care în accident au fost implicate două mașini, prejudiciul material nu depășește 10.000 de lei și un participant își recunoaște vina, nu este obligatorie sesizarea poliției. Este suficient ca, în 48 de ore, șoferii să meargă la compania de asigurare a persoanei vinovate de accident și să completeze formularele de înțelegere amiabilă. Astfel, nu se efectuează testarea alcoolscopică, iar vinovatul scapă și de amendă, și de puncte de penalizare. De menționat este că șoferii trebuie să aibă fotografii de la locul accidentului.

Vezi și aceste știri
R. Moldova are mai mulți milionari în lei. Cel mai tânăr are 18 ani

R. Moldova are mai mulți milionari în lei. Cel mai tânăr are 18 ani

R. Moldova se împotmolește în deșeuri. Soluțiile altor state, preluate doar pe hârtie (VIDEO)

R. Moldova se împotmolește în deșeuri. Soluțiile altor state, preluate doar pe hârtie (VIDEO)

Prinţul Harry şi Meghan Markle au fost eliminați de pe pagina oficială a familiei regale britanice

Prinţul Harry şi Meghan Markle au fost eliminați de pe pagina oficială a familiei regale britanice

Advertoriale
 Vrei să studiezi IT-ul? Află de la Nicolae Sîrbu cum să stăpânești lumea codurilor (VIDEO)

Vrei să studiezi IT-ul? Află de la Nicolae Sîrbu cum să stăpânești lumea codurilor (VIDEO)

Principala regulă pe ploaie sau furtună: NU atinge sub nicio formă firele rupte sau căzute la pământ (VIDEO)

Principala regulă pe ploaie sau furtună: NU atinge sub nicio formă firele rupte sau căzute la pământ (VIDEO)

VioPark — locul unde se nasc produsele cosmetice naturale și ce criterii influențează asupra calității produselor

VioPark — locul unde se nasc produsele cosmetice naturale și ce criterii influențează asupra calității produselor

DONEAZĂ
Descarcă aplicația AGORA
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Victor Nistorică a schimbat zeci de bilete de avion, cumpărate anual, pentru o afacere în sat, la doar zece kilometri de casă (VIDEO)
    Oameni ca tine: Victor Nistorică a schimbat zeci de bilete de avion, cumpărate anual, pentru o afacere în sat, la doar zece kilometri de casă (VIDEO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Putin a schimbat Legea Supremă? Hai și noi! Cum a apărut ideea reformei constituționale (AUDIO)
  • Oameni ca tine: Adelina Dodon - femeia care își îndulcește cariera academică cu deserturi cu gust de copilărie (VIDEO, FOTO)
  • Sergiu Litra, despre cum să îți crești afacerea pe timp de COVID-19, să produci bere în R. Moldova, termen de valabilitate și furtul miliardului | Nota de Plată
  • Podcastul „Bilet în Parlament”. Un an fără Plahotniuc. Din coordonatorul țării în bau-bau-ul politicii moldovenești (AUDIO)
ȘTIRI DE PE EA.MD
  • Teatrul Satiricus anunță trei spectacole în aer liber, la final de august. Rezervă bilete acum!
  • Disputele familiale afectează identitatea personală cum niciun alt tip de conflict n-o poate...
Cele mai populare
  • 1
    Oponenta lui Lukașenko a publicat primul video după ce a plecat în Lituania: „Am luat o decizie pentru care unii mă vor judeca, iar alții mă vor urî” (VIDEO)
  • 2
    După o copilărie la limita sărăciei în Rusia, a început o nouă viață în R. Moldova. Povestea lui Ghenadii Eșmekov, stabilit de 53 de ani la Chișinău
  • 3
    „Tot satul se teme de el”. Un bărbat din Ștefan-Vodă, care ar bate măr tot satul, nu mai ajunge pe mâna poliției. Oamenii nu scriu cerere de frică (VIDEO)
  • 4
    Proteste la Minsk: Încă un manifestant a murit, iar oponenta lui Lukașenko e de negăsit
Autentificare
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.