Peter Michalko a fost întrebat dacă consideră rezultatul concursului CSP, drept unul onest. Aceasta, în contextul în care candidatura lui Stoianoglo a fost printre printre cele mai discutate în ultimul timp.

„Este important ca, candidatul selectat să își facă munca independent și imparțial, într-un mod care va aduce schimbare radicală spre bine în sistemul justiției și al Procuraturii din Republica Moldova. Am urmărit acest proces în toate stadiile. Nu aș fi de acord că, chiar de la început se știa cine va fi selectat și cred că acum trebuie să privim cum noul procuror își va îndeplini funcția”, a spus ambasadorul.

Ambasadorul UE a menționat că una din prioritățile noului procuror ar trebui să fie investigarea furtului din sistemul bancar. Totodată, a menționat că dosarul „Șor” bate pasul pe loc.

„Este importat că raportul Kroll a dat posibilitatea de a vedea nume. Iar asta este o exprimare a voinței politice de a se mișca în direcția completării rezultatelor. Asta trebuie să continue. Sunt pași importați care trebuie urmați, pași care trebuie să ducă rezultate.
Am văzut că investigarea în cazul Șor nu progresează și ar fi foarte rău dacă și în alte cazuri nu s-ar produce progrese timp de mulți ani. Este important să existe voință în toate instituțiile implicate în investigare, astfel încât ea să fie făcută până la capăt”, a mai spus Ambasadorul UE.

AGORA amintește că Alexandr Stoianoglo a devenit, oficial, procuror general al R. Moldova. După ce acesta a fost propus, joi, pentru șefia Procuraturii Generale de Consiliul Superior al Procurorilor, vineri șeful statului a semnat decretul de numire în funcție.

Totuși, candidatura lui Stoianoglo rămâne criticată de unii reprezentanți politici. Fosta prim-ministră, Maia Sandu,  spre exemplu, afirmă că rezultatul concursului CSP, în urma cărui a fost ales Alexandru Stoianoglo candidat final la funcția de  procuror general, era previzibil. Potrivit Maiei Sandu, rezultatul ar fi „un târg între PD și PSRM”.

Scriem pentru tine. Vrei să ne susții? Sprijinul cititorilor noștri este esențial pentru a putea face în continuare jurnalism independent, iar noi vrem să continuăm cu același curaj și dedicație. Susține redacția AGORA cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon. Îți mulțumim!