Rusia a început să livreze gaze naturale Chinei prin gazoductul „Power of Siberia”

Rusia a început să livreze gaze naturale Chinei prin gazoductul „Power of Siberia”
Foto: tass.com

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, şi omologul său chinez, Xi Jinping, au salutat luni lansarea conductei „Power of Siberia”. Este primul gazoduct care face legătura între cele două ţări şi care va da un impuls semnificativ legăturilor economice şi politice dintre Moscova şi Beijing, informează Reuters şi AFP, citate de Agerpres.

Gazoductul inaugurat luni are o lungime de peste 2.000 de kilometri şi va conecta zăcămintele de gaze naturale din Siberia orientală de frontiera ruso-chineză. Ulterior, China ar urma să finalizeze în 2022-2023 un gazoduct care va face legătura între frontiera cu Rusia şi metropola Shanghai, astfel că lungimea totală a conductei va depăşi 3.000 de kilometri.

„Acesta este un eveniment istoric nu doar pentru piaţa mondială a energiei dar şi pentru noi, pentru Rusia şi China”, a declarat Vladimir Putin într-o video-conferinţă retransmisă de televiziunea rusă. „Acest pas duce cooperarea strategică dintre Rusia şi China la un nou nivel şi ne aduce mai aproape de obiectivul pe care l-am stabilit în comun cu liderul chinez Xi Jinping privind creşterea schimburilor comerciale până la 200 miliarde dolari în anul 2024”, a mai spus Putin.

„Robinetul a fost deschis (...) gazul natural intră în China”, a declarat la rândul său directorul general de la Gazprom, Alexey Miller.

Noul gazoduct este însoţit de un uriaş contract de aprovizionare de gaze, semnat în luna mai 2014 de grupul rus Gazprom şi concernul chinez CNPC, şi a cărui valoare este estimată la peste 400 de miliarde de dolari pe 30 de ani.

Costul gazoductului „Power of Siberia” este estimat de Gazprom la 55 miliarde de dolari, capacitatea sa urmând să ajungă la 38 miliarde de metri cubi pe an în jurul anului 2022-2023, adică 9,5% din cantitatea totală de gaze naturale consumată de China.

Potrivit Gazprom, aproape 10.000 de persoane au lucrat la şantierul acestui proiect, unul fără precedent după căderea URSS. Preţul plătit de China pentru gazele naturale care vor fi livrate prin noua conductă rămâne unul secret, însă diferite surse din industria energetică spun că acest preţ este legat de preţul unui coş de produse petroliere.

Gazoductul „Power of Siberia” este „unul dintre cele mai aşteptate proiecte energetice din Asia, cu implicaţii importante pentru aprovizionarea cu gaze naturale a Chinei, pentru cererea de importuri de gaze naturale lichefiate în regiune şi pentru strategia energetică a Moscovei în Asia”, apreciază analiştii de la S&P Global Platts într-un raport.

Până acum, vânzările de gaze naturale spre Europa şi Turcia reprezentau cea mai mare parte a profiturilor realizate de Gazprom. Alături de „Power of Siberia”, gigantul rus urmează să inaugureze în următoarele săptămâni alte două mari gazoducte. Unul este „Nord Stream 2”, o conductă care va lega Rusia de Germania via Marea Baltică, ocolind Ucraina, iar cel de al doilea este „TurkStream”, care va face legătura dintre Rusia şi Turcia via Marea Neagră, ocolind, de asemenea, Ucraina.

Vezi și aceste știri
Venituri de peste 11 miliarde de lei, încasate de Serviciul Vamal în primele șapte luni ale acestui an

Venituri de peste 11 miliarde de lei, încasate de Serviciul Vamal în primele șapte luni ale acestui an

COVID-19: „Stare de dezastru” într-un stat din Australia. Deplasările pe timp de noapte, interzise în Melbourne

COVID-19: „Stare de dezastru” într-un stat din Australia. Deplasările pe timp de noapte, interzise în Melbourne

Proprietarii și administratorii piscinelor vor fi verificați. „În aceste condiții, vom putea reveni la această decizie de sistare a activității”

Proprietarii și administratorii piscinelor vor fi verificați. „În aceste condiții, vom putea reveni la această decizie de sistare a activității”

Advertoriale
Valentin Cușcă: Facultatea de Informatică - un destin în istoria Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”

Valentin Cușcă: Facultatea de Informatică - un destin în istoria Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”

BERD şi UE acordă un împrumut de 5 milioane de euro pentru dezvoltarea IMM-urilor către Mobiasbanca-OTP Group

BERD şi UE acordă un împrumut de 5 milioane de euro pentru dezvoltarea IMM-urilor către Mobiasbanca-OTP Group

Î.S. „Poșta Moldovei” amplifică emisiile de mărci poștale

Î.S. „Poșta Moldovei” amplifică emisiile de mărci poștale

DONEAZĂ
Descarcă aplicația AGORA
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Adelina Dodon - femeia care își îndulcește cariera academică cu deserturi cu gust de copilărie (VIDEO, FOTO)
    Oameni ca tine: Adelina Dodon - femeia care își îndulcește cariera academică cu deserturi cu gust de copilărie (VIDEO, FOTO)
  • Sergiu Litra, despre cum să îți crești afacerea pe timp de COVID-19, să produci bere în R. Moldova, termen de valabilitate și furtul miliardului | Nota de Plată
  • Podcastul „Bilet în Parlament”. Un an fără Plahotniuc. Din coordonatorul țării în bau-bau-ul politicii moldovenești (AUDIO)
  • Premierul Ion Chicu vine în studioul AGORA
  • Oameni ca tine: Cristina Romanschi, tânăra a renunțat la o carieră în Olanda, cedând în fața dorului pentru Moldova (VIDEO, FOTO)
ȘTIRI DE PE EA.MD
  • Geegun a împlinit 35 de ani! Cum a sărbătorit cu familia (Foto) 
  • Ești puternică și poți merge mai departe! Lucruri care îți ridică moralul atunci când ai...
Cele mai populare
  • 1
    Maia Sandu anunță un protest în fața Președinției. „Avem o dovadă în plus că Igor Dodon este în fruntea sistemului mafiot”
  • 2
    Hotelul Național ar putea fi demolat. Ceban: „Proprietarul a primit autorizația de demolare a clădirii”
  • 3
    Accident fatal la Călărași: Două persoane au decedat, iar un copil de șase ani a ajuns la spital
  • 4
    Singura frontieră deschisă spre Grecia, blocată de protestatari bulgari
Autentificare