Stamate îi răspunde lui Nagacevschi: „Are și probe video?”. Ex-ministra spune că nu știa despre demersul de eliberare a lui Filat

Stamate îi răspunde lui Nagacevschi: „Are și probe video?”. Ex-ministra spune că nu știa despre demersul de eliberare a lui Filat
Foto: Agora.md

Ex-ministra Justiției, Olesea Stamate, susține că nu știa despre existența demersului penitenciarului nr. 13, care a cerut instanței eliberarea condiționată înainte de termen a ex-premierului Vlad Filat, după ce acesta și-a ispășit 2/3 din pedeapsă. Cât despre suspiciunile actualului șef de la Justiție, Fadei Nagacevschi, care a declarat că Stamate s-ar fi văzut cu Filat în închisoare, aceasta a comentat: „Are și probe video?”.

„Nu am văzut încheierea instanței, ca să pot comenta dacă decizia este temeinică sau nu. Nu am cunoscut despre demersul înaintat de penitenciarul 13 în adresa instanței, pentru a solicita eliberarea înainte de termen”, a declarat Olesea Stamate în cadrul emisiunii „Punctul pe azi” de la TVR Moldova.

Ex-ministra a comentat și „suspiciunile” lui Fadei Nagacevschi, care a spus că directorul interimar al penitenciarului nr. 13 a fost numit în funcție de Olesea Stamate: „Este total greșit. Eu am schimbat interimatul pentru șefia Administrației Naționale a Penitenciarelor. Or, acest demers a fost semnat de directorul penitenciarul nr. 13. Dumnealui este o persoană din fostul sistem”.

Cât despre declarațiile lui Nagacevschi, care a menționat că Stamate ar fi întreprins mai multe vizite în cadrul închisorii, unde s-ar fi văzut cu Vlad Filat, fosta ministră a menționat: „Are și probe video? Eu am fost de două sau de trei ori în timpul mandatului la penitenciar și am atras foarte mare atenție condițiilor de detenție în acest penitenciar. În niciuna din vizite nici măcar nu am dat ochii cu Vlad Filat”.

Amintim că președintele Igor Dodon a declarat, pentru Unimedia, că decizia instanței de a-l elibera înainte de termen pe Vlad Filat poate fi explicată prin unele acțiuni ale fostului Guvern. Ulterior, în cadrul unui briefing de presă, și ministrul Justiției, Fadei Nagacevschi, a încercat să lege eliberarea lui Vlad Filat de Guvernul Maiei Sandu.

Maia Sandu a negat acuzațiile și a spus că „justiția lui Dodon l-a eliberat pe Filat din închisoare”.

Pe 3 decembrie 2019, ex-premierul Vlad Filat, reținut în 2015 și condamnat la nouă ani de închisoare, a fost eliberat condiționat – cu doi ani, 11 luni și trei zile înainte de termen. Decizia a fost luată de judecătorul Victor Rațoi, cel care, în octombrie 2015, a dispus arestul fostului prim-ministru.

De menționat este că pe rolul Judecătoriei Chișinău se află al doilea dosar penal deschis pe numele lui Vlad Filat, în care este acuzat de spălare de bani în proporții deosebit de mari. Fostul premier pledează nevinovat.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Incendiile de vegetaţie fac ravagii în Franţa: Au intervenit echipaje de pompieri din diferite țări (GALERIE FOTO)

Incendiile de vegetaţie fac ravagii în Franţa: Au intervenit echipaje de pompieri din diferite țări (GALERIE FOTO)

Membrii „Moldova Fruct” cer măsuri pentru deblocarea exportului spre Federația Rusă și diversificarea peții externe

Membrii „Moldova Fruct” cer măsuri pentru deblocarea exportului spre Federația Rusă și diversificarea peții externe

Letonia a desemnat Rusia drept „stat care sponsorizează terorismul”. Cum comentează autoritățile ruse

Letonia a desemnat Rusia drept „stat care sponsorizează terorismul”. Cum comentează autoritățile ruse

Advertoriale
Farmacia Familiei extinde rețeaua de Hyper Farmacii DITA (VIDEO)

Farmacia Familiei extinde rețeaua de Hyper Farmacii DITA (VIDEO)

Despre finanțe și investiții, pe înțelesul tinerilor, cu Lilian Guzun, CEO Iute Credit  (VIDEO)

Despre finanțe și investiții, pe înțelesul tinerilor, cu Lilian Guzun, CEO Iute Credit  (VIDEO)

Soluția de plată Garmin Pay, disponibilă pentru deținătorii cardurilor Mastercard maib

Soluția de plată Garmin Pay, disponibilă pentru deținătorii cardurilor Mastercard maib

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
    Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
  • Hike cu mine! Unde? La Seliște, să vezi un fag de 300 de ani și să afli cum un slovac a venit în Moldova și s-a apucat să ne dezvolte turismul (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    NYT: Bilanțul pagubelor provocate de exploziile din Crimeea sunt mai mari decât a descris inițial Kremlinul
  • 2
    Popescu, despre interdicția Rusiei privind produsele vegetale moldovenești: R. Moldova are fructe și legume foarte bune, care se exportă pe piața Uniunii Europene, o piață foarte exigentă
  • 3
    Sfârșit tragic pentru un moldovean aflat în vacanță. Un bărbat s-a înecat într-o piscină din Turcia
  • 4
    Datoriile acumulate de Moldovagaz față de Gazprom vor fi supuse auditului de două companii din Norvegia și Marea Britanie. APP a semnat contractul
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.