Mai puțini moldoveni apelează la programul „Prima Casă”

Mai puțini moldoveni apelează la programul „Prima Casă”

Programul „Prima Casă” nu mai este atât de atractiv pentru moldoveni. Este atenționarea premierului Ion Chicu, care a cerut revigorarea proiectului.

„Programul „Prima Casă”, din păcate, în ultimele 3-4 luni ritmurile de implementare a acestui proiect au scăzut. Nu vreau să vin cu explicații de ce, dar e important să-l restabilim la tempourile care erau până în iulie”, a spus premierul în debutul ședinței Executivului.

Prim-ministrul nu a precizat cu cât a scăzut cererea pentru acest proiect, însă a propus extinderea acestuia.

„Să elaborăm regulamentul de acordare a subvențiilor din bugetul de stat pentru persoanele care au angajat credite imobiliare până la apariția programului, dar care îndeplinesc condițiile pentru a participa la „Prima Casă”, a menționat Ion Chicu.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.