„Îmi amintesc când mergeam la ședințele Consiliului Suprem de Securitate, la întrevederile cu prim-ministra, cu președinta Parlamentului, Igor Dodon ieșea ca un păun și își atribuia toate meritele. Exact așa se întâmplă în acest caz. Dosarul cu privire la dubla identitate a lui Plahotniuc și Iaralov. Da, este Iaralov. Nu o să vă spun mai multe, fiindcă aș periclita o anchetă. Ancheta a fost inițiată de către Serviciul de protecție internă și anticorupție din cadrul MAI, o instituție pe care am reanimat-o. Ancheta a fost inițiată pe timpul mandatului meu”, a declarat Andrei Năstase în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la postul N4.

Precizăm că, deși a confirmat că Vlad Plahotniuc avea o altă identitate sub numele de Novac Vladislav Vladimir, Igor Dodon a refuzat să spună cine este cea de-a doua persoană din anturajul ex-președintelui PDM cu dublă idenditate. A spus doar că documentele erau eliberate pe numele Reznic Mihail Alexandru.

Scriem pentru tine. Vrei să ne susții? Sprijinul cititorilor noștri este esențial pentru a putea face în continuare jurnalism independent, iar noi vrem să continuăm cu același curaj și dedicație. Susține redacția AGORA cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon. Îți mulțumim!