După atacul neurotoxic produs în martie 2018 în orăşelul britanic Salisbury, care l-a vizat pe fostul agent rus Serghei Skripal, serviciile de contraspionaj din Marea Britanie, Franţa şi Elveţia, susţinute de ţări partenere, au lansat operaţiuni intense pentru depistarea agenţilor ruşi activi în Europa occidentală, scrie digi24.ro.

Investigaţiile au condus la depistarea a 15 membri ai unei unităţi de elită a Serviciului rus de Informaţii Militare (GRU) care au circulat prin Europa în perioada 2014-2018.

Au efectuat operaţiuni în Marea Britanie, Bulgaria, Crimeea, Republica Moldova şi Muntenegru

Conform unor surse citate de cotidianul Le Monde, cei 15 agenţi ruşi, membri ai unei unităţi GRU specializată în asasinate, au utilizat Franţa ca „etapă intermediară de siguranţă” înainte sau după operaţiuni efectuate în Europa. Agenţii au locuit în regiunea franceză Haute-Savoie (est), în localităţi precum Annemasse, Evian, Chamonix, precum şi în sate izolate.

Autorităţile franceze nu au efectuat arestări şi nu au confiscat arme. Nu au fost depistate contacte ale agenţilor cu Ambasada Rusiei din Paris.

Conform surselor citate de cotidianul Le Monde, unii dintre cei 15 agenţi ruşi au efectuat operaţiuni în Marea Britanie, Bulgaria, fosta regiune ucraineană Crimeea, Republica Moldova şi Muntenegru.

Scriem pentru tine. Vrei să ne susții? Sprijinul cititorilor noștri este esențial pentru a putea face în continuare jurnalism independent, iar noi vrem să continuăm cu același curaj și dedicație. Susține redacția AGORA cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon. Îți mulțumim!