Deputatul democrat, Alexandru Botnari, a anunțat că renunță la mandatul de deputat. Acesta va reveni la funcția de primar al orașului Hîncești, unde a câștigat alegerile locale din 3 noiembrie. De asemenea, Parlamentul a luat astăzi act de cererea de demisie a lui Constantin Botnari, care și-a depus mandatul de deputat.
Alexandru Botnari a anunțat, în timpul ședinței plenare, că astăzi este ultima sa zi în Parlament.
„E ultima mea zi, trebuie să iau o decizie, vreau o luare de cuvânt și să depun cererea de demisie”, a cerut Alexandru Botnari.
Președinta Legislativului, Zinaida Greceanîi, a refuzat să-i ofere cuvânt în timpul ședinței. „Haideți astăzi să mai rămâneți cu noi și la final vă oferim cuvântul”, a cerut Greceanîi.
Alexandru Botnari fost ales în Parlament pe circumscripție, iar odată cu plecarea sa, în circumscripția cu pricina - nr. 38 - vor fi organizate alegeri anticipate.
Tot astăzi, Parlamentul a luat act și de cererea de demisie a deputatului Constantin Botnari.
Cu votul majorității deputaților, Parlamentul a declarat vacant un mandat de deputat în Parlament care aparține Partidului Democrat din Republica Moldova.
În acest context, deputata ACUM, Maria Ciobanu, a avut o remarcă. „Se duce singur sau cu tot cu borsetkă?”, a întrebat parlamentara. „Trebuie să-l întrebați pe dumnealui”, a spus scurt Zinaida Greceanîi.
Constantin Botnari a fost una dintre persoanele apropiate ale fostului lider democrat Vladimir Plahotniuc, plecat din țară după ce formațiunea a cedat puterea. Botnari mai este cunoscut pentru porecla „borsetka”, dată pentru că ar fi fost mesagerul lui Plahotniuc în presupuse cazuri de corupere a anumitor persoane.
Vezi și aceste știri

Atac asupra Kievului! Rachetele au nimerit într-un bloc de locuit. Mai multe persoane încă rămân sub dărâmături

11 ani și șase luni: Calea parcursă de România de la cererea de aderare la UE, la statutul de membru cu drepturi depline

Deciziile CSE: Negocieri directe pentru energia electrică, nou termen de plată pentru Moldovagaz și noi facilități pentru agricultori
Advertoriale

Preotul Petru Ciobanu – printre primii absolvenți ai meseriei de cultivator-procesator de bacifere ai Școlii Profesionale Nisporeni

Localitățile Bulboaca și Speia vor avea până la sfârșitul anului propria strategie de dezvoltare a turismului și un plan de acțiuni pentru un termen de până la 10 ani
