Potrivit sursei, Procuratura Anticorupție efectuează investigații în cadrul unui proces penal pe faptul circumstanțelor desfășurării Adunării Generale a Judecătorilor, în cadrul căreia a fost demisă actuala componență a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

Procesul penal se desfășoară pe fundalul unui blocaj în justiție, în contextul în care CSM-ul se întrunește în ședință și adoptă hotărâri care, ulterior, sunt însă contestate în instanță. 

La 27 septembrie, Adunarea Generală a Judecătorilor (AGJ) i-a demis pe cei șase membri ai CSM, în pofida eforturilor CSM de a zădărnici convocarea AGJ. Membrii CSM au afirmat că decizia este ilegală și nu au recunoscut-oatacând în instanță decizia AGJ de a le ridica mandatele.

Ulterior, o nouă ședință a AGJ a fost programată pentru data de 25 octombrie. Guvernul nu a așteptat și, pentru a zădărnici o nouă întrunire a AGJ, a aprobat un proiect de modificare a legii cu privire la CSM, pentru a schimba regulile alegerii membrilor Consiliului.Adunarea din 25 octombrie a picat, însă, din lipsă de cvorum. La ea urma să fie aleasă o nouă componență a membrilor CSM din rândurile judecătorilor. Judecătorii nu au anunțat data următoarei AGJ, iar la scurt timp a picat Guvernul Sandu și a fost numit și un alt ministru al Justiției, Fadei Nagacevschi.

Pe 4 decembrie, Nagacevschi a cerut includerea pe ordinea de zi a proiectului ce prevede modificarea Legii cu privire la CSM, un document care seamănă izbitor cu cel propus de Guvernul Sandu.

Scriem pentru tine. Vrei să ne susții? Sprijinul cititorilor noștri este esențial pentru a putea face în continuare jurnalism independent, iar noi vrem să continuăm cu același curaj și dedicație. Susține redacția AGORA cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon. Îți mulțumim!