Anunțul despre înregstrarea moțiunii a fost făcut de deputatul Dinu Plângău.
„Domnul Nagacevschi încă n-a dovedit (n.r. - reușit) să facă cunoștință cu tot ministerul și dvs. deja veniți cu moțiune simplă asupra activității lui”, a comentat Zinaida Greceanîi.
Ulterior, președinta Legislativului a dat citire dispozitivului moțiunii.
„Pentru depășirea vădită a atribuțiilor de serviciu, profanarea ideii de reformă a sistemului judecătoresc, încălcarea normelor privind procesul decizional. Văd că sunt și solicitări: „reconfirmarea oficială că Guvernul respectă separarea puterilor în stat”. Eu vă asigur că le respectă”, a spus Greceanîi.
După ce documentul a fost primit și înregistrat, Greceanîi a mai avut un comentariu.
„Mi se pare că noi călcăm pe aceeași greblă. Luând în considerare precedenta moțiune (n.r. - asupra activității ministrului Apărării, Victor Gaiciuc), trebuia altfel să o formulați. Dar eu nu fac aprecieri”, a conchis speakerul.
Conform regulamentului, moţiunea simplă exprimă poziţia Parlamentului într-o anumită problemă de politică internă sau externă ori, după caz, într-o problemă ce a făcut obiectul unei interpelări. Moţiunea simplă poate fi iniţiată de cel puţin 15 deputaţi. O moțiune simplă nu are drept efect demisia celui vizat.
Amintim că Nagacevschi este fostul jurist al Partidului Socialiștilor și fost consilier al președintei Parlamentului, Zinaida Greceanîi.
Citiți și: Apartamente, terenuri și mașini. Averea noului șef de la Justiție, Fadei Nagacevschi
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.