Companiile din domeniul IT pot beneficia de suport pentru inițiative private de până la 25.000 USD

Companiile din domeniul IT pot beneficia de suport pentru inițiative private de până la 25.000 USD


Cum soluționăm deficitul forței de muncă în IT? Investind în inițiativele sectorului privat pentru dezvoltarea soluțiilor de atragere și educare a viitorilor profesioniști în domeniu, dar și a antreprenoriatului, la nivel regional. O inițiativă în acest sens a fost lansată de Proiectul „Tekwill”, implementat cu susținerea Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și a Suediei, și vine să reconfirme unul dintre angajamentele sale strategice – de a contribui la majorarea numărului de specialiști, creșterea calității capitalului uman și progresul industriei IT în general.

Proiectul acoperă maxim 50% din costul inițiativei

Suportul financiar de până la 25.000 USD este disponibil companiilor din domeniul IT pentru promovarea și încurajarea inițiativelor din sectorul privat, acoperind maxim 50% din întregul cost al inițiativei. De acest suport vor beneficia cei care vor demonstra că inițiativele lor sunt viabile, cu impact asupra pieței (inclusiv la nivel regional) în special în stimularea creșterii numărului și calității forței de muncă, precum și că au un potențial adecvat al echipei de implementare.


Ana Chirița, director al Proiectului „Tekwill”: „O piață a muncii competitivă are nevoie de profesioniști bine pregătiți, cu abilități practice adaptate realităților zilei. Considerăm că pregătirea forței de muncă și adaptarea ei la necesitățile curente este o responsabilitate comună. Iată de ce în cadrul Tekwill încurajăm sectorul privat să se implice în dezvoltarea capitalului uman regional și implementarea inițiativelor antreprenoriale cu potențial de dezvoltare a domeniului TIC, după modelul de cofinanțare. Suntem convinși că un astfel de suport oferit mediului privat va contribui la realizarea obiectivelor proiectului – mai multe resurse umane bine pregătite în domeniu și o piață regională competitivă, cu investiții locale ale companiilor din domeniul IT.”


Cine poate solicita  finanțare?

  • companiile private din Moldova sau cele internaționale care activează pe piața locală de cel puțin 1 an până în momentul aplicării la concurs;
  • instituții private care activează în domeniul ICT, se află sub jurisdicția Republicii Moldova și nu au fost penalizate pentru crime economice sau activități conexe.

Care este procesul de depunere a dosarelor?

Suportul financiar este oferit prin concurs deschis. Câștigătorii vor fi desemnați în baza următoarelor principii: transparență, echidistanță, utilitate publică și utilizare rațională a fondurilor.


Concursul cuprinde 2 etape:

  1. Evaluarea conceptului/ideii;
  2. Evaluarea soluției/programului.

Doar participanții care vor fi evaluați pozitiv în cadrul primei etape, vor fi eligibili pentru cea de a doua etapă și vor fi invitați să completeze dosarul final pentru concurs.

Pentru a oferi mai multe detalii doritorilor de a participa în cadrul concursului și a beneficia de suport, echipa Tekwill va organiza o Sesiune de orientare, în data de 12 decembrie 2019, ora 15.00, la Tekwill, sala Front-end.

Solicitanții pot depune cererea de intenție și prezentarea conceptului până la data de 16 decembrie 2019 (inclusiv), printr-un e-mail expediat către cdamaschin@ict.md și cc achirita@ict.md.

Ofertele pe suport de hârtie pot fi expediate până cel târziu pe 16 decembrie 2019, ora 17:00 la următoarea adresă:

Chișinău, str. Studenților, 9/11

În atenția doamnei Ana Chirița

Director Proiect „Tekwill”

Întrebările sau neclaritățile cu privire la cerințele/detaliile tehnice sau administrative pot fi transmise până în data de 11 decembrie 2019, ora locală a orașului Chișinău, prin e-mail la adresa achirita@ict.md. Întrebările trebuie depuse în scris; apelurile telefonice nu vor fi acceptate.

Informația completă despre inițiativă o puteți afla accesând ICT.md


„Inițiativa de încurajare a implicării sectorului privat” este dezvoltată în cadrul Proiectului „Tekwill”, implementat de Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC cu susținerea financiară a Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională și a Suediei.  Tekwill a fost creat în anul 2017 ca Centru de Excelență al sectorului ICT din Moldova, având drept scop principal alinierea domeniului la cerințele secolului 21. Pentru a continua să contribuie la creșterea competitivității industriei IT și a altor sectoare strategice ale economiei, centrul și-a extins domeniile actuale de activitate, devenind în 2019 un proiect complex la nivel național. Obiectivul de bază a Proiectului „Tekwill”, în calitatea sa de platformă dedicată progresului sectorului IT, este de a asigura un impact major asupra dezvoltării economice a țării prin îmbunătățirea capacităților antreprenoriale și educaționale ale membrilor societății, dar și a potențialului de cercetare și dezvoltare al instituțiilor de învățământ superior, în conformitate cu cererea de pe piața IT.

Dacă tot ai ajuns aici…

… vrem să-ți cerem o favoare. Sute de mii de oamenii intră pe AGORA, lună de lună, pentru informație de calitate. Noi credem că toți oamenii merită acces la informație corectă, verificată și explicată. Tocmai din această cauză vrem să păstrăm știrile și articolele pe care le facem accesibile pentru toată lumea.

La acest site de știri independent, arătăm zilnic acțiunile celor de la putere și tot ce se întâmplă în țară. Nu avem în spate oligarhi, jurnalismul pe care îl facem este liber de orice părtinire politică. Cu ajutorul tău vom continua să scoatem adevărul la suprafață și vom continua să dezvoltăm proiecte media noi care să inspire.

Suntem determinați să asigurăm un jurnalism care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțeleagă mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească atât pe timpuri de criză sau pandemie, cât și în afara ei. Munca noastră nu ar fi posibilă fără cititorii noștri, care ne susțin și ne încurajează.

Fiecare contribuție este valoroasă pentru activitatea redacției.
Ia-ți un Abonament și fii alături de AGORA. Durează doar 1 minut. Mulțumim.

Vezi și aceste știri
Comrat: Zeci de gospodării, afectate de ploi. Pentru lichidarea consecințelor inundațiilor este nevoie de peste un milion de lei (FOTO)

Comrat: Zeci de gospodării, afectate de ploi. Pentru lichidarea consecințelor inundațiilor este nevoie de peste un milion de lei (FOTO)

Vlad Plahotniuc ar putea apela la avocați din Turcia dacă autoritățile de la Istanbul îi vor cere poziția cu privire la solicitarea de extrădare

Vlad Plahotniuc ar putea apela la avocați din Turcia dacă autoritățile de la Istanbul îi vor cere poziția cu privire la solicitarea de extrădare

România: O tânără de 24 de ani a devenit primăriță în locul tatălui său, care a renunțat la funcție. Ce planuri are pentru localitatea pe care o conduce

România: O tânără de 24 de ani a devenit primăriță în locul tatălui său, care a renunțat la funcție. Ce planuri are pentru localitatea pe care o conduce

Advertoriale
LafargeHolcim semnează Angajamentul „Net Zero Emisii de Carbon” cu „Obiective Bazate pe Știință” (VIDEO)

LafargeHolcim semnează Angajamentul „Net Zero Emisii de Carbon” cu „Obiective Bazate pe Știință” (VIDEO)

Aceste mărci comerciale au ieșit învingătoare în Concursurile Mărcilor şi Vinurilor Recunoscute NOTORIUM

Aceste mărci comerciale au ieșit învingătoare în Concursurile Mărcilor şi Vinurilor Recunoscute NOTORIUM

 ANTRIM marchează Ziua Mondială a Turismului, lansând campania „Curaj Turism Moldova”

ANTRIM marchează Ziua Mondială a Turismului, lansând campania „Curaj Turism Moldova”

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Laurentia Filipschi - Cum educam financiar copiii, instrumente, bani de buzunar | Nota de Plata
    Laurentia Filipschi - Cum educam financiar copiii, instrumente, bani de buzunar | Nota de Plata
  • Interviu LIVE cu ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului
  • Oameni ca tine: Ana Josan, doctorița care trăiește zilnic mici vieți aducând pe lume destine cu piciorușe dolofane și obrăjori de lapte (VIDEO, FOTO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Aceleași măști, dar altă piesă. Cum pandemia ar putea schimba tabloul „voturilor salvatoare” ale diasporei
  • Oameni ca tine: Radu Țurcan, ghidul montan care a schimbat frica de înălțime pe destinația „sus” (FOTO, VIDEO)
ȘTIRI DE PE EA.MD
  • Cum procedăm dacă prietena fiului nu corespunde așteptărilor și cum ne comportăm în...
  • Smochinele: beneficii și punctele vulnerabile ale acestor fructe
Cele mai populare
  • 1
    „120 de milioane, spălați la prima ploaie.” Râuri și inundații pe străzile din capitală. Pe mai multe artere nu circulă transportul public (FOTO, VIDEO)
  • 2
    La costum, în cizme de cauciuc, premierul s-a pornit la inspectat localitățile inundate de ploi din sudul țării (LIVE)
  • 3
    Ce înseamnă decizia CNESP și ce restricții vor fi aplicate în localitățile marcate cu Cod Roșu, începând cu 1 octombrie
  • 4
    Ploile au făcut ravagii: Gospodării și școli inundate, două poduri deteriorate, persoane evacuate (VIDEO)
Autentificare
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.