Filat, la ședința PLDM: Declarațiile mele nu sunt suficiente pentru ca acest regim putred și corupt să sară în aer

Filat, la ședința PLDM: Declarațiile mele nu sunt suficiente pentru ca acest regim putred și corupt să sară în aer
Foto: privesc.eu

„Voi avea activitatea politică suspendată până în momentul în care voi demonstra că tot ceea ce s-a vorbit a fost un neadevăr, iar ceea ce s-a întâmplat a fost o nedreptate.” Este declarația făcută de fostul premier al Republicii Moldova Vlad Filat în cadrul ședinței Consiliului Național Politic al Partidului Liberal Democrat din Moldova. Filat, însă, a spus că urmează să-și definitiveze activitatea sa de mai departe, întrucât, susține el, nu poate sta departe de lupta pentru edificarea unui stat de drept. 

„Faptul că eu voi avea activitatea politică suspendată nu înseamnă că pot să-mi suspend activitatea pentru care am luptat împreună. Asta ține de statul de drept, reforme autentice. RM trebuie dusă acolo unde îi este locul geografic și valoric – în spațiul european. Modul în care voi activa urmează să-l definesc, după consultările cu persoanele din interior, dar și dinafară. Eu nu pot fi suspendat față de aceste lucruri. Sper foarte mult că vom fi împreună”, a mai punctat Filat.

Fondatorul PLDM a mai adăugat că pentru adevăratele reforme nu sunt suficiente doar declarațiile politice. 

„Pentru ca acest regim putred și corupt să sară în aer nu e suficient ca eu sau oricine altcineva să facă declarații. Este necesar să avem presă independentă, care nu doar să alerge după știri și titluri de senzație. Este absolut necesar să avem un sistem politic funcțional. Așteptările oamenilor sunt în primul rând legate de dreptate. Noi suntem în situația în care trebuie să trecem la o nouă etapă. Vă mulțumesc că ați rezistat, că ați menținut partidul”, a conchis fostul premier.

Amintim că fostul prim-ministru al Republicii Moldova, Vlad Filat, condamnat în 2016 la nouă ani de detenție pentru corupere pasivă și trafic de ifluență, a fost liberat condiționat, pe 3 decembrie 2019, din penitenciarul nr. 13 din capitală. Asta după ce Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a decis să reducă termenul de detenție a fostului premier cu 682 de zile, adică cu aproape doi ani. Decizia a fost luată în baza constatărilor Curții Europene pentru Drepturile Omului.

Sprijină redacția Agora cu doar 48 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un cadou dulce de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Circa patru miliarde de lei, din cele șase vizate în dosarul „frauda bancară” au fost puse sub sechestru

Circa patru miliarde de lei, din cele șase vizate în dosarul „frauda bancară” au fost puse sub sechestru

Se caută boi pentru a mișca carul din loc

Se caută boi pentru a mișca carul din loc

Covor de flori în deșert: Atacama, unul dintre cele mai aride locuri din lume „a înflorit” (FOTO)

Covor de flori în deșert: Atacama, unul dintre cele mai aride locuri din lume „a înflorit” (FOTO)

Advertoriale
Noi dispozitive au fost dezvăluite în cadrul evenimentului Huawei de la Viena

Noi dispozitive au fost dezvăluite în cadrul evenimentului Huawei de la Viena

Tatiana Croitoru, oenologul cu cele mai medaliate vinuri: „Nu accept compromisuri în activitate” (INTERVIU)

Tatiana Croitoru, oenologul cu cele mai medaliate vinuri: „Nu accept compromisuri în activitate” (INTERVIU)

Teleport - un nou serviciu de taxi ce oferă confort sporit (VIDEO)

Teleport - un nou serviciu de taxi ce oferă confort sporit (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Natalia Morari, despre decizia de a reveni în fruntea TV8: „Colegii mi-au organizat un adevărat „товарищеский суд”
  • 2
    Cererea Nataliei Morari împotriva TV8 va fi examinată de instanța de judecată, după ce anterior nu i s-a dat curs. Explicația juristului
  • 3
    Cristina Guțu, ruda Nataliei Morari și cofondatoarea TV8, îi ia apărarea jurnalistei: „Deciziile din viața ei personală rămân deciziile ei”
  • 4
    Ce spune deputatul Carp despre semnătura în susținerea lui Plahotniuc: „O decizie colectivă a partidului”
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.