„Eu n-am timp nici de ceai”. A fost sau nu Ion Chicu la petrecerea cu barbeque, pomenită de Dumitru Diacov?

„Eu n-am timp nici de ceai”. A fost sau nu Ion Chicu la petrecerea cu barbeque, pomenită de Dumitru Diacov?

„Eu neinvitat nu merg nicăieri”. Așa a răspuns prim-ministrul Ion Chicu, mai în glumă, mai în serios, la întrebarea dacă a participat la o petrecere care s-ar fi dat între deputați PDM și PSRM, la Florești, pomenită de președintele de onoare al democraților, Dumitru Diacov. 

„Eu neinvitat nu merg nicăieri. Nu știu dacă președintele a fost la Florești, să-l întrebați. Dacă vă uitați în agenda mea, ați fi văzut că nici de ceai nu am timp, așa că frigăruile rămân așa...ca un vis. Întrebați președintele dacă a fost și dacă a fost așa ceva, poate vă invită și pe dvs”, a răspuns Chicu la întrebarea reporterei, adresată după briefingul săptămânal. 

„Noi nu o să mergem, dar mulțumim de invitație”, a răspuns jurnalista. „E bine să onorezi invitațiile. Mulțumesc”, a fost replica lui Chicu.

Amintim că, la emisiunea „Puterea a Patra” de la N4, președintele de onoare al PD, Dumitru Diacov, a fost întrebat dacă a existat o reuniune „a 17 deputați PDM cu mai mulți deputați din PSRM, la care ulterior al fi venit și Igor Dodon”.

„Extraordinar ați îmbrobodit această poveste. Câțiva deputați au fost invitați la un barbeque. Deja au apărut diferite interpretări în presă. A fost o excursie în circumscripția unui deputat. Nu am fost invitat, nu am participat și chiar am avut ocupație în acea zi”, a răspuns atunci Diacov. 

La rândul său, Președinția a oferit o reacție pentru deschide.md, în care a spus că nici președintele Igor Dodon nu a participat la un asemenea eveniment.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
La poligonul municipal de deșeuri de la Țânțăreni s-au investit peste 100 de milioane de lei. La ce etapă sunt lucrările

La poligonul municipal de deșeuri de la Țânțăreni s-au investit peste 100 de milioane de lei. La ce etapă sunt lucrările

Andrei Spînu le mulțumește cetățenilor pentru reducerea consumului de gaz. În septembrie s-a utilizat cu 30% mai puțin gaz decât în aceeași perioadă a anului trecut

Andrei Spînu le mulțumește cetățenilor pentru reducerea consumului de gaz. În septembrie s-a utilizat cu 30% mai puțin gaz decât în aceeași perioadă a anului trecut

14 localități din R. Moldova care găzduiesc refugiați din Ucraina vor primi sprijin financiar din partea UE

14 localități din R. Moldova care găzduiesc refugiați din Ucraina vor primi sprijin financiar din partea UE

Advertoriale
Spune adio așteptării: Ia-ți imediat cardul tău personalizat de la maib

Spune adio așteptării: Ia-ți imediat cardul tău personalizat de la maib

Gala Fermierilor 2022. Cei mai buni agricultori au fost premiați pentru rezultate remarcabile

Gala Fermierilor 2022. Cei mai buni agricultori au fost premiați pentru rezultate remarcabile

Orange aniversează în acest an 12 ani de la lansarea programului „Ne Pasă” - pentru susținerea voluntariatului

Orange aniversează în acest an 12 ani de la lansarea programului „Ne Pasă” - pentru susținerea voluntariatului

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
    DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    ANRE a aprobat noul preț pentru energia electrică furnizată de S.A. „Energocom”
  • 2
    Avans spectaculos al armatei ucrainene în regiunea Herson. Unele surse afirmă că frontul din zona de nord s-ar fi prăbușit
  • 3
    Dublă premieră. Filmul CARBON va fi proiectat pe cel mai mare ecran de cinema instalat vreodată în Republica Moldova
  • 4
    Ucraina neagă acuzațiile Gazprom și afirmă că poate livra cantitatea necesară de gaze contractată de Republica Moldova
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.