O femeie a fost împușcată în față pentru că „s-a oprit din dansat”, la o nuntă din India (VIDEO)

O femeie a fost împușcată în față pentru că „s-a oprit din dansat”, la o nuntă din India (VIDEO)

O dansatoare din India a ajuns la spital după ce a fost împușcată în față pentru că s-a oprit din dansat la o nuntă ce a avut loc într-un oraș din statul Uttar Pradesh, India, scrie Hotnews.ro.

Incidentul s-a petrecut la o nuntă organizată la data de 1 decembrie. Amănunte despre cele întâmplate s-au aflat abia câteva zile mai târziu, după ce un videoclip a fost distribuit pe rețelele sociale.

În videoclip apar două femei care dansează pe o scenă. Muzica se oprește la un moment dat, iar dansatoarele nu își mai continuă dansul. Apoi, câteva momente mai târziu un bărbat strigă: „Goli chal jayegi”- Se vor trage focuri de armă.


După câteva secunde, se aude un foc de armă, iar una dintre cele două femei cade la pământ, ținânudu-și fața între palme. Femeia a fost împușcată în maxilar.

„Nu am prins încă suspectul, dar suntem încrezători că îl vom aresta în curând”, a spus un reprezentant al poliției pentru BBC.

Violența în cadrul nunților este un lucru comun în anumite părți ale Indiei, acolo unde mulți invitați vin înarmați, asta pentru a trage focuri de armă în aer cu ocazia celebrării evenimentului.



Vezi și aceste știri
Consilierii municipali au aprobat propunerea de demitere a șefului Î. M. Regia Autosalubritate

Consilierii municipali au aprobat propunerea de demitere a șefului Î. M. Regia Autosalubritate

Socialiștii îi îndeamnă pe colegii de opoziție să țină de cont de posibilitățile financiare ale țării: „În afară de agricultură, mai sunt și alte domenii”

Socialiștii îi îndeamnă pe colegii de opoziție să țină de cont de posibilitățile financiare ale țării: „În afară de agricultură, mai sunt și alte domenii”

Slusari: „Cel târziu mâine dimineață trebuie să identificăm, împreună cu Executivul, soluții pentru fermieri”

Slusari: „Cel târziu mâine dimineață trebuie să identificăm, împreună cu Executivul, soluții pentru fermieri”

Advertoriale
 Vrei să studiezi IT-ul? Află de la Nicolae Sîrbu cum să stăpânești lumea codurilor (VIDEO)

Vrei să studiezi IT-ul? Află de la Nicolae Sîrbu cum să stăpânești lumea codurilor (VIDEO)

Principala regulă pe ploaie sau furtună: NU atinge sub nicio formă firele rupte sau căzute la pământ (VIDEO)

Principala regulă pe ploaie sau furtună: NU atinge sub nicio formă firele rupte sau căzute la pământ (VIDEO)

VioPark — locul unde se nasc produsele cosmetice naturale și ce criterii influențează asupra calității produselor

VioPark — locul unde se nasc produsele cosmetice naturale și ce criterii influențează asupra calității produselor

DONEAZĂ
Descarcă aplicația AGORA
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Victor Nistorică a schimbat zeci de bilete de avion, cumpărate anual, pentru o afacere în sat, la doar zece kilometri de casă (VIDEO)
    Oameni ca tine: Victor Nistorică a schimbat zeci de bilete de avion, cumpărate anual, pentru o afacere în sat, la doar zece kilometri de casă (VIDEO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Putin a schimbat Legea Supremă? Hai și noi! Cum a apărut ideea reformei constituționale (AUDIO)
  • Oameni ca tine: Adelina Dodon - femeia care își îndulcește cariera academică cu deserturi cu gust de copilărie (VIDEO, FOTO)
  • Sergiu Litra, despre cum să îți crești afacerea pe timp de COVID-19, să produci bere în R. Moldova, termen de valabilitate și furtul miliardului | Nota de Plată
  • Podcastul „Bilet în Parlament”. Un an fără Plahotniuc. Din coordonatorul țării în bau-bau-ul politicii moldovenești (AUDIO)
ȘTIRI DE PE EA.MD
  • ANSA vine în ajutor persoanelor alergice la ambrozie! Vezi ce campanie își propun
  • Atenție la cabluri rupte! Învață cum să te comporți pe timp de ploaie sau furtună (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Sechestru la Victoriabank? Magistrații ar fi autorizat solicitarea procurorilor privind bunuri de peste două miliarde de lei (DOC)
  • 2
    După o copilărie la limita sărăciei în Rusia, a început o nouă viață în R. Moldova. Povestea lui Ghenadii Eșmekov, stabilit de 53 de ani la Chișinău
  • 3
    Furt de identitate la AGORA: Pozele unei reportere, folosite la crearea unui cont fals pe Facebook (FOTO)
  • 4
    Moldova își așteaptă rândul pentru primirea unui vaccin calificat, capabil să lupte cu infecția de COVID-19
Autentificare
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.