Suma creditelor acordate în cadrul programului „Prima Casă” a scăzut în ultimele două trimestre. Cum explică Ministerul Finanțelor

Suma creditelor acordate în cadrul programului „Prima Casă” a scăzut în ultimele două trimestre. Cum explică Ministerul Finanțelor

Credite în sumă de aproape 1,87 de miliarde de lei au fost acordate pentru achiziționarea locuințelor în cadrul programului Prima Casă, de la lansare până în prezent. Sume contractate cu cinci bănci comerciale. Totuși, în ultimile două trimestre ale anului 2019 a fost înregistrată o scădere a sumei creditelor. Iată cum explică indicii, Ministerul Finanțelor.

Fiind accesibil și funcțional din 26 martie 2018 și până în prezent, programul „Prima Casă” a adunat până în prezent 3744 de beneficiari.

Câte bănci comerciale sunt incluse în program

Publicitate

Potrivit informațiilor oferite de Ministerul de Finanțe pentru AGORA, din momentul lansării programului și până în prezent, sunt încheiate contracte de colaborare cu 5 bănci comerciale din R. Moldova. Mai exact, vorbim despre:

  • Moldova Agroindbank
  • Moldinconbank
  • Victoriabank
  • Mobiasbanca
  • Eximbank

Datele aceleeași surse arată că două entități din cele enumerate au acordat majoritatea creditelor garantate: Moldova Agroindbank – cu 36,4% și Moldinconbank- cu 35,2% din soldul creditelor.

Evoluția sumelor creditelor acordate de la lansare până în prezent

Suma totală a creditelor acordate de către bănci până în prezent este de 1,87 de miliarde de lei.

Astfel, în primul trimestru de la lansarea programului, în lunile martie-iunie, au fost acordate credite în sumă de 74,4 milioane de lei, iar sumele au continuat să crească. În trimestrul următor-III, al anului 2018, au fost acordate credite în sumă de 153,6 milioane de lei. În următoarele trimestre sumele au variat între 303,7 milioane de lei și 404,5 milioane de lei.

Totuși în ultimile două perioade a fost înregistrată o scădere a sumelor acordate. Mai exact, pentru lunile iulie-septembrie 2019 (trei luni) suma creditelor este de 379,7 milioane de lei, iar pentru ultimile două luni (octombrie-noiembrie) suma constituie 175,5 milioane de lei.

Ministerul Finanțelor vine cu o explicație. Potrivit sursei, micșorarea sumei creditelor acordate se explică prin faptul că unele bănci comerciale participante în Program, au micșorat gradul maxim de îndatorare a solicitanților de credit sau au redus termenul maxim de acordare a creditelor ipotecare în cadrul Programului, astfel au limitat potențialii beneficiari ai programului de stat „Prima Casă”, direcționându-i spre produsele creditare proprii.

Precizăm că, beneficiar al Programului guvernamental „Prima Casă” poate fi cetățeanul Republicii Moldova, cu vârsta curpinsă între 18 și 45 de ani, care este angajat oficial la o instituție de stat sau companie privată din țară și dispune de venituri din surse oficiale.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal