„Cred că aceasta se va dovedi a fi o alegere istorică care ne oferă acum, în acest nou Guvern, șansa de a respecta voința democratică a poporului britanic, de a schimba această țară în bine și de a declanşa potențialul întregului popor din această țară”, a spus premierul Boris Johnson.

Pe de altă parte, pentru laburiști este cel mai slab rezultat obţinut de acest partid în ultimele decenii (mai precis, în ultimii 84 de ani), iar soarta lui Jeremy Corbyn în fruntea formaţiunii se anunţă incertă. În prezent, laburiștii aveau 262 de locuri în Parlament, acum au pierdut 71, scrie Digi24.

Partidul Brexit al lui Nigel Farage nu a obţinut nici un mandat.

În Parlamentul de la Londra mai intră liberal-democrații, cu 13 mandate, în timp ce Verzii vor avea un mandat.

Secretul succesului lui Johnson stă în sloganul simplu pe care l-a adoptat încă de la început: Hai să facem Brexitul (Get Brexit Done), scrie The Economist. După trei ani și jumătate de certuri, după ce britanicii au votat la referendum în favoarea ieșirii din Uniunea Europeană, promisiunea de a face ceva concret s-a dovedit tentantă. 

Scriem pentru tine. Vrei să ne susții? Sprijinul cititorilor noștri este esențial pentru a putea face în continuare jurnalism independent, iar noi vrem să continuăm cu același curaj și dedicație. Susține redacția AGORA cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon. Îți mulțumim!