În ultimele patru zile, inspectorii Agenției Naționale Transport Auto (ANTA) au amendat 12 conducători auto, pentru faptul transportării greutăților ce depășesc limita admisibilă. Suma amenzilor au fost de până la 5000 de lei.
În perioada 9 – 13 decembrie, inspectorii Agenției au monitorizat activitatea pe drumurile publice a transporturilor cu greutăţi şi/sau gabarite ce depăşesc limitele admise, precum și respectarea condițiilor de efectuare a operațiunilor de transport menționate.
Astfel, în cadrul acțiunilor întreprinse, 12 conducători auto s-au ales cu amenzi de pînă la 5000 lei, pentru transportarea încărcăturilor fără deținerea autorizației speciale de transport (AST) pentru transporturile cu greutăţi şi/sau gabarite ce depăşesc limitele admise, cu aplicarea măsurii de suspendare a dreptului de utilizare a vehiculului rutier prin reţinerea plăcuţelor cu numărul de înmatriculare şi a certificatului de înmatriculare, conform prevederilor Codului contravențional.
„Efectuarea transportului rutier de mărfuri cu vehicule rutiere, înmatriculate în Republica Moldova sau în alte state, pe drumurile publice cu depășirea masei totale maxime admise, maselor maxime admise pe axe și/sau dimensiunilor maxime admise este permisă numai în baza autorizației speciale, eliberată de Agenție, în condițiile stabilite de Regulamentul cu privire la efectuarea pe drumurile publice a transporturilor rutiere cu greutăţi şi/sau gabarite ce depășesc limitele stabilite și doar pentru transportul bunurilor indivizibile sau în situația cînd vehiculul depășește prin construcție masele și/sau dimensiunile maxime admise”, atenționează ANTA.
De la începutul anului 2019 și pînă în prezent, pentru încălcarea prevederilor Regulamentului ce prevede punctul sus menționat, de către inspectorii Agenției au fost întocmite 115 procese-verbale cu privire la contravenție, fiind aplicate amenzi în mărime de jumătate de milion de lei.
Vezi și aceste știri

Sezonul de vânătoare în zona de frontieră: 18 persoane au fost documentate pentru practicarea activității ilegal

Moldova, pe locul 4 din 46, după cererile împotriva statului înregistrate la CtEDO

ANRE susține că Apă-Canal Chișinău poate să-și achite facturile la energie electrică. Precizările Agenției
Advertoriale

Vrei să recrutezi ca un profesionist? Iată 5 trucuri care te vor ajuta să găsești cei mai buni angajați

Fundația Orange ajută tinerii din Moldova să dezvolte competențe în domeniul producției digitale (VIDEO)
