Polițiștii supraponderali și obezi din Mexic, obligați sa țină dietă

Polițiștii supraponderali și obezi din Mexic, obligați sa țină dietă

Poliţiştii supraponderali şi obezi din Mexic au fost plasaţi într-un program de dietă şi exerciţii fizice, implementat la nivel naţional, informează AFP, citată de Agerpres.

În Mexic, 75% dintre adulţi sunt supraponderali sau chiar obezi. În total, peste 1.000 de poliţişti şi poliţiste din capitala mexicană, dintr-un total de 83.000 de angajaţi, au acceptat să participe într-un program creat pentru a le impune o dietă severă, pentru a le ameliora sănătatea şi a-i face să devină mai eficienţi pe teren.

Aceştia primesc o primă lunară de 1.000 de pesos (aproximativ 50 de dolari americani) pentru a-i face să facă faţă mai uşor acestei situaţii, cel puţin în primele stadii ale regimului şi ale exerciţiilor fizice, considerate cele mai dificile.

Programul, intitulat „O poliţie sănătoasă”, a fost implementat în urmă cu trei luni.

„Este un mijloc pentru a face faţă problemei pe care o avem în Mexic în legătură cu obezitatea şi sedentarismul”, a explicat - de această dată fără să strige - instructorul Javier Ramirez.

În spatele lui, cei mai obosiţi dintre cursanţi profită pentru a-şi lua o pauză discretă, în speranţa că instructorul Ramirez va acorda un interviu mai lung jurnaliştilor de la AFP.

„Vrem ca poliţiştii să fie într-o condiţie fizică optimă, ca să-şi facă munca într-o manieră eficientă”, a adăugat el.

Rata obezităţii din Mexic este una dintre cele mai mari din America Latină, alături de cele înregistrate în Chile şi Bahamas, potrivit Organizaţiei pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO).

Amintim că fostul ministrul de Interne, Alexandru Jizdan, spunea într-un interviu că „oamenii cu burtă nu au ce căuta la MAI”. Ulterior, acesta s-a corectat și a spus că „dacă omul lucrează într-o altă funcție decât om al legii, atunci acesta este binevenit în colectivul celor de la Interne”.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
După ce a fost interzis pe Twitter, Facebook și YouTube, Trump anunță lansarea propriei rețele sociale

După ce a fost interzis pe Twitter, Facebook și YouTube, Trump anunță lansarea propriei rețele sociale

Produsele agroalimentare, mai accesibile pe piața UE

Produsele agroalimentare, mai accesibile pe piața UE

Peste șapte mii de locuințe au fost procurate prin programul „Prima Casă”

Peste șapte mii de locuințe au fost procurate prin programul „Prima Casă”

Advertoriale
Patisera uneia dintre cele mai cunoscute cafenele din Chișinău deschide secretele din bucătărie la „Artizanii Gustului”

Patisera uneia dintre cele mai cunoscute cafenele din Chișinău deschide secretele din bucătărie la „Artizanii Gustului”

OTP Bank continuă să investească în modernizarea rețelei sale de sucursale (FOTO)

OTP Bank continuă să investească în modernizarea rețelei sale de sucursale (FOTO)

Cegeka preia DAS Solutions în Moldova

Cegeka preia DAS Solutions în Moldova

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Cu milioanele în aer. Fotbaliștii de la Sheriff nu își pot primi banii câștigați după meciurile din Liga Campionilor
  • 2
    Președinta Maia Sandu a promulgat Legea cu privire la ratificarea Convenției de la Istanbul
  • 3
    S-a întors cu mâna goală? După o vizită de două zile în Polonia, Spînu anunță despre discuții, nu și soluții pentru criza energetică
  • 4
    Moldovagaz a aprobat prelungirea contractului în vigoare cu Gazprom pentru încă o lună
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.